Imunitățile, privilegiile și înlesnirile funcționarilor consulari

Noi 23rd, 2009 | By | Publicat in categoria Drept Public, Nr. 1 Septembrie 2009

Dreptul consular este definit ca o parte a dreptului internaţional, ce  reprezintă totalitatea normelor şi regulilor care reglementează relaţiile  consulare, organizarea, funcţionarea şi statutul juridic al oficiilor consulare  şi al personalului acestora. În literatura de specialitate este analizată detaliat  atât noţiunea de drept consular, cât şi cea a practicii consulare pe plan  internaţional. Prin relaţii consulare se înţeleg raporturile stabilite între două  state, ca urmare a exercitării funcţiilor consulare de către organele unuia  dintre acestea pe teritoriul celuilalt.
Convenţia de la Viena din 1963 cu privire la relaţiile consulare afirmă că temeiul imunităţilor şi privilegiilor consulare este de a crea condiţii optime pentru îndeplinirea eficientă a funcţiilor de către organele consulare în  numele statelor lor, astfel că modul în care convenţia reglementează  imunităţile şi privilegiile consulare apropie acest statut de cel din dreptul  diplomatic. În cadrul Convenţiei de la Viena din 1963, imunităţile şi privilegiile consulare sunt împărţite în două categorii, respectiv înlesnirile, privilegiile şi imunităţile oficiului consular (folosirea drapelului şi stemei  naţionale, scutirea oficiilor consulare de taxe fiscale, inviolabilitatea  localurilor consulare, arhivei şi documentelor consulare, a corespondenţei, a  curierului şi valizei consulare) şi înlesnirile, privilegiile şi imunităţile funcţionarilor consulari (inviolabilitatea personală, cu excepţia funcţionarilor consulari care pot fi puşi în stare de arest sau detenţie preventivă, în caz de crimă gravă şi în baza unei hotărâri judecătoreşti, scutirea de taxe vamale pentru obiectele de uz personal şi control vamal).
Pentru îndeplinirea funcţiilor consulare, oficiul consular se bucură de  privilegii şi imunităţi. Există două categorii de funcţionari consulari,  respectiv cei de carieră şi cei onorifici. Convenţia de la Viena face distincţie între actele săvârşite de funcţionarul consular în exerciţiul funcţiilor sale  oficiale şi cele comise în afara acestor atribuţii, recunoscând imunitate de  jurisdicţie numai pentru actele oficiale.
Din acest punct de vedere, funcţionarul consular se deosebeşte de agentul  diplomatic, care se bucură de imunitate de jurisdicţie absolută. În ceea ce priveşte actele personale, acestea sunt supuse în întregime jurisdicţiei  statului primitor.
În ceea ce priveşte imunitatea de jurisdicţie civilă, în Proiectul Comisiei de  Drept Internaţional, temeiul pentru neexercitarea jurisdicţiei civile locale  asupra consulilor nu a fost în mod specific enunţat, dar a fost dedus din  imunitatea generală de jurisdicţie în legătură cu actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor consulare; trebuie avut în vedere dacă un delict  funcţional este acoperit de imunitate de jurisdicţie. Din moment ce activitatea este în conformitate cu prevederile Convenţiei sau înţelegerii pe baza căreia consulul îşi desfăşoară activitatea, prin ipoteză este exclus  caracterul ei ilegal şi nu poate fi vorba de nici un fel de delict, nefiind  necesară distincţia între delict funcţional şi delict de drept comun.
Funcţionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii personalului de  serviciu nu sunt supuşi jurisdicţiei penale, civile şi administrative a statului de reşedinţă pentru orice act îndeplinit în exercitarea atribuţiilor oficiale. Funcţionarii consulari şi angajaţii consulari nu pot fi chemaţi în faţa autorităţilor judiciare şi administrative ale statului de reşedinţă pentru actele  săvârşite în exercitarea funcţiilor consulare. Prin excepţie, aceste  dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunii civile care rezultă din încheierea unui contract de către un funcţionar consular sau angajat consular, pe care acesta l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului  trimiţător sau când aceasta este intentată de un terţ pentru o pagubă  rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul, o  navă sau o aeronavă. Şeful de oficiu consular nu este supus jurisdicţiei penale, civile şi administrative a statului de reşedinţă, cu excepţia cazului în  care acţiunea civilă rezultă din încheierea unui contract pe care şeful de post consular nu l-a făcut în mod expres sau implicit în numele statului trimiţător  sau când a fost intentată de un terţ pentru o pagubă rezultând dintr-un  accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul, o navă sau o aeronavă. Aceştia nu mai pot invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de o cerere reconvenţională legată direct de cererea principală civilă sau administrativă introdusă de funcţionarii consulari.
O problemă controversată atât în doctrină, cât şi în practica statelor o  constituie inviolabilitatea personală a funcţionarului consular. Noţiunea de inviolabilitate are un dublu sens: în sens larg, pozitiv, prin inviolabilitate se înţelege obligaţia statului respectiv de a proteja persoana consulului de o eventuală ofensă din partea oricui, în al doilea rând, în sens restrâns, negativ, statul în cauză trebuie să se abţină în a  supune persoana consulului unor măsuri restrictive de libertate.
Diferenţa se observă şi în ceea ce priveşte modul de determinare a  caracterului infracţiunilor pentru care inviolabilitatea personală nu este  recunoscută.
Raţiunea principală a acestei reglementări provine din împrejurarea că nu se  acordă consulilor şi celorlalţi membrii ai oficiului consular decât o imunitate de jurisdicţie pentru actele săvârşite în îndeplinirea funcţiilor consulare; în  cazul în care ar exista o imunitate de jurisdicţie absolută, necesitatea asigurării inviolabilităţii personale dispare, deoarece, nexistând o  răspundere penală, civilă sau administrativă, întrucât fapta nu cade sub jurisdicţia statului de reşedinţă, este evident că nici măsurile care decurg din această răspundere nu pot fi întreprinse. Funcţionarii consulari nu pot fi încarceraţi sau supuşi unei limitări a libertăţii lor personale decât în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin excepţie aceştia nu pot fi puşi în stare de arest sau de detenţiune preventivă decât în caz de crimă gravă şi în  urma unei hotărâri a autorităţilor judiciare competente. Statul primitor are obligaţia de a-l informa pe şeful oficiului consular ori de câte ori va fi luată o măsură privativă de libertate sau de urmărire penală împotriva unui membru al oficiului consular, iar dacă cel în cauză este chiar şeful de post consular,  statul trimiţător va fi informat pe cale diplomatică. În cazul ruperii relaţiilor  diplomatice, localurile şi arhivele oficiilor consulare se bucură de protecţie specială. Inviolabile sunt şi arhivele şi documentele consulare în orice loc  s-ar găsi acestea. Valiza consulară este inviolabilă. Membrii oficiului consular beneficiază de libertate de deplasare şi de circulaţie pe teritoriul statului  primitor, sub rezerva legilor şi reglementărilor referitoare la zonele în care  accesul este interzis din motive de securitate naţională.
Spre deosebire de membrii misiunii diplomatice, funcţionarii consulari şi  ceilalţi membrii ai oficiului consular nu sunt scutiţi de obligaţia de a depune ca martori în justiţie şi în cursul procedurilor administrative, obligaţie care  este frecvent înscrisă şi în legislaţiile naţionale, cum ar fi în Anglia, Brazilia  etc. Convenţiile consulare cuprind dispoziţii cu caracter general, fără a intra în detalii cu privire la modalităţiile de obţinere a mărturiei.
Funcţionarii consulari nu depun mărturie la tribunal, ci la sediul oficiului  consular sau la reşedinţa lor. Membrii oficiului consular care sunt cetăţeni ai  statului primitor pot refuza să depună mărturie numai în legătură cu  atribuţiile lor de serviciu sau să prezinte corespondenţa şi documentele  oficiale ale oficiului consular.
Convenţia privind relaţiile consulare de la Viena prevede obligaţia de a  depune ca martor în art. 44. Funcţionarii consulari sunt scutiţi de obligaţia  de a presta jurământ.
Imunităţile consulare, cât şi cele diplomatice nu trebuie înţelese că sunt intuitu personae, ele fiind acordate în favoarea statului trimiţător. Un funcţionar consular sau un angajat consular nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicţie faţă de o cerere reconvenţională legată direct de cererea principală civilă sau administrativă introdusă de funcţionarii consulari sau  de angajaţii consulari.
Membrii oficiului consular beneficiază de scutiri printre care scutirea de  înregistrare şi de obţinerea de permise de şedere pe teritoriul statului  primitor (art. 46), scutirea de obţinere de permise de muncă (art. 47), scutirea de plată asigurărilor sociale (art. 48), scutiri fiscale şi vamale (art. 49 şi 50 din Convenţia de la Viena).
Scutirea de prestaţii personale are în vedere o serie de sarcini civile ca serviciul militar, serviciul de poliţie, funcţiile de jurat, de judecător laic, muncă personală ordonată de către comune cu privire la întreținerea  drumurilor sau cu ocazia unei calamităţi publice, obligaţii militare legate de  rechiziţionare, contribuţii militare. Această problemă reprezintă o parte a  dreptului internaţional cutumiar, găsindu-şi expresie şi în Convenţia de la Viena. Potrivit unei practici generalizate, obiectele destinate folosinţei unui  oficiu consular sunt scutite de taxe vamale şi se poate considera că această  practică este o dovadă a cutumei internaţionale în acest domeniu.
Dreptul funcţionarului consular de a comunica cu cetăţenii statului sau care  domiciliază în circumscripţia consulară, precum şi dreptul cetăţenilor statului trimiţător de a comunica cu funcţionarii consulari despre orice  măsură privativă de libertate care a fost luată împotriva unui cetăţean al  statului trimiţător este înscris în Convenţia de la Viena, cât şi în numeroase  convenţii bilaterale.
Un membru al oficiului consular beneficiază de privilegiile şi imunităţile  consulare de la data intrării sale pe teritoriul statului primitor, iar dacă se află pe acest teritoriu, de la data intrării în funcţie la oficiu  consular. Încetarea privilegiilor şi imunităţilor are loc în momentul în care beneficiarul  părăseşte definitiv teritoriul statului primitor sau la exprirarea  unui termen rezonabil care va fi acordat în acest scop. În cazul decesului pe teritoriul statului primitor al unui membru al oficiului consular, membrii  familiei sale, care locuiau împreună cu el, beneficiază de privilegii şi imunităţi  până la data părăsirii teritoriului statului primitor. Funcţionarul  consular de carieră şi ceilalţi membrii ai oficiului consular nu pot exercita  nici o activitate profesională sau comercială în profitul lor personal. Cei care exercită în statul primitor o activitate particulară cu caracter lucrativ nu beneficiază de imunităţi şi privilegii consulare.
Persoanele care beneficiază de imunităţi şi privilegii consulare au obligaţia de a respecta legile şi regulamentele statului de reşedinţă. În cazul în care convenţia nu prevede un răspuns la o problemă, se recurge la dreptul  cutumiar.
Relaţiile diplomatice sunt guvernate mai mult de dreptul internaţional  public, fiind relaţii de reprezentare generală şi politică între state decât cele  consulare, care au o natură specializată şi localizată, iar agenţii diplomatici  acţionează ca organe de relaţii internaţionale, pe când oficiile consulare, prin  actele lor, produc efecte în ordinea internă a statului trimiţător, a unui  stat terţ sau chiar în ordinea statului de reşedinţă.


Note


1 I. M. Anghel, Drept diplomatic şi consular, vol.II, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p.691;
2 A. Bonciog, Drept consular, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei  „România de Mâine”, 2000, p.13-18; I.M. Anghel, Drept diplomatic şi consular, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1996, p.323-324; Martian I. Niciu, Drept internaţional public, vol.II, ediţia a II-a, Editura Fundaţia Chemarea Iaşi,1996, p.151-159;
3 A. Năstase, B. Aurescu, I. Galea, Drept diplomatic şi consular. Sinteze pentru examen, Editura All Beck, 2002, p.176;
4 C. Grigore, I. Cloșca, Drept internaţional public. Note de curs şi documente, vol. II, cartea a III-a, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1996, pp. 255-276;
5 Martian I. Niciu, op.cit., p.158;
6 Aurel Bonciog, op.cit. p.145-149; Ion M. Anghel, op.cit., p.414-450; Gr. Geamanu, Drept internaţional contemporan, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, p. 453-454; D. Popescu, A. Năstase, Drept internaţional public, Ediţie revăzută şi adăugită, Casa de Editura şi Presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1997, p.317-319                                          
7 Coletele care constituie valiza consulară trebuie să poarte semne  exterioare vizibile ale caracterului lor şi nu pot conţine decât corespondenţa oficială şi documente sau obiecte destinate exclusiv pentru folosinţa oficială;  curierul consular trebuie să poarte un document oficial în care să se atesteze  calitatea sa şi să se precizeze numărul de colete care constituie valiza consulară;
7 I. M. Anghel, op.cit., p.751;
8 I. M. Anghel, Drept diplomatic şi consular, vol.II, ediția a II-a revăzută şi adăugită, Lumina Lex, București, 2002, p. 928;
9 I. M. Anghel, Drept diplomatic şi consular, vol.II, ediția a II-a revăzută şi adăugită, Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 933;
10 Reprezintă cadrul spaţial în care oficiul consular este competent să îşi exercite funcţiile ce îi sunt încredinţate,
respectiv delimitarea teritoriului pe care oficiul consular are competenţa să îşi desfăşoare activitatea; acesta are un caracter de exclusivitate; înseamnă teritoriul statului de reşedinţă, atribuit oficiului consular pentru exercitarea funcţiilor consulare;
11 Al. Burian, Drept diplomatic şi consular, Ed. a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Alma Mater, Chișinău, 2003, p. 214;
12 I. M. Anghel, I. Diaconu, Codificarea dreptului consular, în „Justiţia Nouă”, nr. 5/1964, p.49;                                                  
13 M. I. Niciu, op.cit., p. 152;

Autori: ,

Leave Comment