O scurtă prezentare a înființării Asociației

nov. 17th, 2009 | By | Publicat in categoria Introducere, Nr. 1 Septembrie 2009

marius-iditaÎn urmă cu 5 ani, mai exact pe data de 14 mai 2004, domnul prof. univ. dr. IOSI F R. URS a propus să înfiinţăm o Asociaţie a Absolvenţilor Facultăţii de Drept a Universităţii Titu Maiorescu şi să ne revedem peste 5 ani.

Regretatul rector, prof. univ. dr. Avram Filipaş, şi-a manifestat disponibilitatea de a sprijini această iniţiativă, propunând chiar ca numele Asociaţiei să fie – ALUMNI.
Aceste propuneri s-au materializat în luna decembrie 2007. Un grup de 7 absolvenţi ai facultăţii de drept, cu reputaţie ireproşabilă, au decis constituirea Asociaţiei Absolvenţilor Facultăţii de Drept a Universităţii Titu Maiorescu.
În realizarea scopului său, Asociaţia îşi propune următoarele obiective:
a) difuzarea în rândul absolvenţilor Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti a modificărilor legislaţiei, a evoluţiei practicii jurisdicţionale, a noutăţilor apărute în doctrină;
b) stimularea relaţiilor interactive între oamenii de ştiinţă şi ai dreptului;
c) organizarea unor manifestări specifice dezvoltării dialogului între corpul profesoral şi absolvenţi pe de o parte şi între angajator şi absolvent, pe de altă parte;
d) sprijinirea absolvenţilor Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti pentru accesul pe piaţa muncii şi integrarea lor profesională;
e) orientarea studenţilor cu aptitudini specifice spre activitatea de cercetare ştiinţifică în domeniul dreptului românesc, comunitar şi internaţional;
f) reprezentarea intereselor profesionale ale tuturor membrilor asociaţiei în raporturile cu asociaţiile similare din ţară şi din străinătate;
g) iniţierea de proiecte privind oferirea primului serviciu absolvenţilor Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti;
h) organizarea de concursuri inter-studenţeşti pe teme juridice;
i) organizarea de seminarii, simpozioane, conferinţe şi alte reuniuni cu tematică juridică şi de integrare profesională;
j) crearea şi actualizarea unei baze de date şi informaţii de specialitate în vederea documentării acelor interesaţi;
k) organizarea de training-uri pentru studenţii şi absolvenţii Facultăţii de Drept ai Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti;
l) realizarea unei baze de date privind studenţii şi absolvenţii Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, în vederea întocmirii de programe de integrare profesională;
m) editarea unei reviste periodice a asociaţiei, a unor pliante tematice, cărţi şi alte publicaţii de specialitate;
n) sprijinirea proiectelor şi programelor profesionale iniţiate de studenţii sau absolvenţii facultăţii sus-menţionate;
o) iniţierea unor proiecte privind promovarea imaginii Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti;
p) colaborarea cu organizaţii de profil din ţară şi din străinătate;
r) încheierea de Contracte de Practică în numele Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti.

Asociaţia a fost împuternicită să încheie Convenţii de Practică pentru a putea sprijini studenţii în efectuarea stagiilor de practică, necesare în activitatea lor de pregătire. Ca exemplu, putem menţiona faptul că, în luna mai 2009, au fost trimişi să efectueze stagiile de practică un număr foarte mare de studenţi din cadrul Universităţii Titu Maiorescu.

Totodată, am încheiat şi Parteneriate cu licee renumite din Bucureşti, în vederea promovării ofertei educaţionale a Universităţii Titu Maiorescu.
Ne-am propus elaborarea şi publicarea unei reviste, cu apariţie cel puţin trimestrială, în care să promovăm studenţii care participă, cu cele mai bune lucrări, la sesiuni de comunicări ştiinţifice. Cu această ocazie, fac un apel către toţi studenţii şi absolvenţii Universităţii Titu Maiorescu să vină cu idei, propuneri, sugestii şi implicare activă.
Prin intermediul acestei Asociaţii, dorim să creăm şi să dezvoltăm o relaţie permanentă cu voi, absolvenţii noștri, dorind să aflăm ce mai faceţi, ce posturi ocupaţi, cum aţi fost primiţi şi apreciaţi în instituţiile în care lucraţi. Astfel, vom reuşi să stabilim o axă relaţională reciproc avantajoasă: Universitate – Asociaţie – Absolvent, dar şi absolvent – absolvent, absolvent – student. Totodată, am dori să cunoaştem în ce măsură disciplinele pe care le-aţi studiat în facultate v-au facilitat confruntarea dintre teorie şi practică.
Obiectivul nostru este acela ca, prin profesionalism, eficienţă şi dedicare să aducem imaginea Universităţii Titu Maiorescu, a studenţilor şi a absolvenţilor la cel mai ridicat nivel. Credem că prin excelenţa absolvenților noștri, care au unele dintre cele mai bogate experiențe atât interne, cât şi externe, vom asigura ridicarea sistemului universitar prin realizarea unui parteneriat viabil, încununat de realizări şi succese de ambele părți.
Asociaţia vă adresează un gând bun, şi avem convingerea că în prezent vă bucuraţi din plin de realizările obţinute pe plan profesional. Sperăm să vă reamintiţi mereu, cu drag, că la baza acestor realizări a stat cândva Universitatea Titu Maiorescu şi cadrele didactice ale acesteia. Haideţi să dezvoltăm împreună ASOCIAŢIA ABSOLVENŢILOR MAIORESCIENI!

Cu cele mai călduroase gânduri,
Marius Idita,
Preşedintele Asociaţiei

Asociaţia a fost împuternicită să încheie Convenţii
de Practică pentru a putea sprijini studenţii
în efectuarea stagiilor de practică, necesare în
activitatea lor de pregătire. Ca exemplu, putem
menţiona faptul că, în luna mai 2009, au fost trimişi
să efectueze stagiile de practică un număr
foarte mare de studenţi din cadrul Universităţii
Titu Maiorescu.
Totodată, am încheiat şi Parteneriate cu licee
renumite din Bucureşti, în vederea promovării ofertei
educaţionale a Universităţii Titu Maiorescu.
Ne-am propus elaborarea şi publicarea unei
reviste, cu apariţie cel puţin trimestrială, în care
să promovăm studenţii care participă, cu cele mai
bune lucrări, la sesiuni de comunicări ştiinţifice.
Cu această ocazie, fac un apel către toţi studenţii
şi absolvenţii Universităţii Titu Maiorescu să vină
cu idei, propuneri, sugestii şi implicare activă.
Prin intermediul acestei Asociaţii, dorim să
creăm şi să dezvoltăm o relaţie permanentă cu voi,
absolvenţii noștri, dorind să aflăm ce mai faceţi,
ce posturi ocupaţi, cum aţi fost primiţi şi apreciaţi
în instituţiile în care lucraţi. Astfel, vom reuşi să
stabilim o axă relaţională reciproc avantajoasă:
Universitate – Asociaţie – Absolvent, dar şi absolvent
– absolvent, absolvent – student. Totodată,
am dori să cunoaştem în ce măsură disciplinele pe
care le-aţi studiat în facultate v-au facilitat confruntarea
dintre teorie şi practică.
Obiectivul nostru este acela ca, prin profesionalism,
eficienţă şi dedicare să aducem imaginea
Universităţii Titu Maiorescu, a studenţilor şi
a absolvenţilor la cel mai ridicat nivel. Credem că
prin excelenţa absolvenților noștri, care au unele
dintre cele mai bogate experiențe atât interne, cât
şi externe, vom asigura ridicarea sistemului universitar
prin realizarea unui parteneriat viabil, încununat
de realizări şi succese de ambele părți.
Asociaţia vă adresează un gând bun, şi avem
convingerea că în prezent vă bucuraţi din plin de
realizările obţinute pe plan profesional. Sperăm
să vă reamintiţi mereu, cu drag, că la baza acestor
realizări a stat cândva Universitatea Titu Maiorescu
şi cadrele didactice ale acesteia.
Haideţi să dezvoltăm împreună
ASOCIAŢIA ABSOLVENŢILOR
MAIORESCIENI!

Autori: ,

One comment
Leave a comment »

  1. FELICITARI !!!!!
    O publicatie de acest gen este binevenita, eu personal multumesc initiatorilor pentru efortul depus si promit sa ,, tin aproape”.
    LA MULTI ANI !!! si cat mai multe aparitii.
    Cu stima,
    Av. Turlete F.

Leave Comment