TERORISMUL – REPERE ISTORICE

Dec 7th, 2010 | By | Publicat in categoria Anul II, Nr. 2 Septembrie 2010

TERRORISM – HISTORICAL BENCHMARK

Abstract

This article briefly presents aspects regarding the appearance and evolution of the terrorist acts.

In the configuration of international criminality, important mutations took place throughout time, especially materialized in the revival of terrorism in its most violent forms.

During the last years such a pronounced ascension of the terrorist acts has occurred that some specialists warned that we may be facing a commencement of a real terrorist age. A significant increase of the number of active terrorist groups was noticed, as well as the number of countries in which they operate. Internal and international co-operation between terrorist groups has increased substantially.

Key words: : terrorism; political assassination and political terror; Hassan Ben Sabbah (the spiritual leader of terrorist groups); the reign of terror during the French revolution – 1789; remaking of Jewish state and of the Temple of Solomon; the communist terrorist team; the double assassination from Marseille; the Gestapo and the S.S. troops; the terrorist acts during and after the Second World War; the terrorism at the beginning of the third millennium.

Rezumat

În  articol, prezentăm , în mod succinct, aspecte privind apariţia şi evoluţia actelor teroriste.  În configuraţia criminalităţii internaţionale, pe parcursul timpului, au avut loc mutaţii importante, materializate mai ales în recrudescenţa terorismului în formele sale cele mai violente.

În ultimii ani s-a înregistrat o ascensiune atât de pronunţată a actelor teroriste, încât unii specialişti au avertizat că ar fi posibil să ne aflăm la începutul unei adevărate ere a terorismului. S-a constatat o creştere însemnată a numărului de grupări teroriste active, ca şi a numărului de ţări în care operează. Cooperarea internă şi internaţională dintre grupurile teroriste a crescut substanţial.

Cuvinte cheie: terorism; asasinatul politic şi teroarea politică; Hassan Ben Sabbah (părintele spiritual al grupărilor teroriste); domnia terorii în timpul Revoluţiei franceze – 1789; atentatele asupra unor demnitari; refacerea statului evreu şi a Templului lui Solomon; echipa de terorişti comunişti; dublul asasinat de la Marseille; Gestapoul şi trupele S.S.; actele teroriste pe timpul şi după cel de-al doilea război mondial; terorismul la începutul mileniului trei.

1. Perioada până la sfârşitul secolului XX

Pe parcursul timpului, în configuraţia criminalităţii internaţionale au avut loc mutaţii importante, materializate mai ales în recrudescenţa terorismului în forme dintre cele mai violente.

Începutul terorismului ca formă a violenţei a apărut la începutul vieţii omului pe pământ. Religia a constituit motivul unor dezlănţuiri cu violenţă a oamenilor. A apărut o serie de curente, unele grupuri l-au renegat pe Dumnezeu, au recurs la acte de teroare, la asasinate. Erau fracţiuni care aveau convingerea că se apropie „ceasul mântuirii” şi că  lupta împotriva necredincioşilor este o dovadă în faţa lui Dumnezeu a credinţei adevărate.

Cea mai puternică şi dură ripostă a fost cea a legiunilor romane, între care Templul – centrul ritual al iudaismului – şi decimarea populaţiei evreieşti, care a determinat diaspora sa istorică.

Cel mai puternic masacru a avut loc la Masada în anul 70 î.Hr, când s-a petrecut ultima redută a rezistenţei antiromane.

În antichitate, teroarea era un instrument al politicii războiului. Această teroare a fost folosită ca instrument al luptei politice dintre diverse grupuri, ce întreţinea puterea într-un stat.

Asasinatul politic şi teroarea politică au fost fenomene folosite de romani.

În evul mediu, la fel ca şi în antichitate, teroarea a fost generată de lupta între religii, ce a dominat în principal conflictele epocii, precum şi lupta între grupurile rivale, ce doreau accesul la conducerea politică a statului. Multe asasinate au existat în Orientul Apropiat.

Părintele spiritual al asasinilor a fost Hassan Ben Sabbah, un înalt funcţionar al vizirului din Cairo, care s-a autoexilat în regiunea muntoasă din sudul Mării Caspice.

Acesta a pus bazele regatului asasinilor, grupare ierarhizată în mai multe grade. (Cuvântul „asasin” provine din limba arabă, traducându-se prin consumator de haşiş sau toxicoman).

Marea majoritate a asasinilor  devotaţi primea un pumnal aurit, ca semn al misiunilor pe care le aveau de îndeplinit, primind ordine stricte şi exacte în legătură cu victimele viitoarelor atentate, ce urmau să se producă.

În cei 34 de ani de domnie a lui Hassan Ben Sabbah (a murit în anul 1124), părintele spiritual al grupărilor teroriste, au avut loc  sute de atentate teroriste la ordin.

Domnia terorii „asasinilor” a luat sfârşit în Persia, prin invazia mongolă a lui Gingis Han. “Asasinii” au fost asasinaţi în masă de luptătorii lui Gingis Han.

În această perioadă, Europa cunoaşte numeroase conflicte, războaie religioase şi primele cruciade. Instaurată în anul 1845, în Florenţa, dictatura  teocratică a lui Savonarola, în numele “Guvernului lui Dumnezeu”, a terorizat întreaga peninsulă italiană prin valuri de masacre, crime şi jafuri.

În India a acţionat fracţiunea teroristă „Thugi”,începând cu anul 1356, care ataca oligarhia brahmană şi centrele de putere islamică, instalate în India după secolul al XII-lea.

În Japonia medievală, frica şi teroarea dominau populaţia, luptătorii purtau numele de „ninja”.

În epoca modernă, terorismul  se manifestă pentru prima dată în istorie ca fenomen social.

Domnia Terorii s-a instaurat în timpul Revoluţiei franceze din 1789 de către Robespierre, în numele dictaturii iacobine, perioadă în care violenţa fizică, ameninţarea cu violenţa, masacrele, execuţiile în masă ale opozanţilor şi mai apoi chiar ale aliaţilor sunt săvârşite în numele unor legi eradicate de puterea ce reprezenta, atunci, statul. În numele acestei „domnii a terorii” au fost arestaţi peste 350.000 de oameni, din care numai 17.030 au fost judecaţi de „tribunalele poporului” şi executaţi,iar alţii au murit în închisori fără a fi judecaţi. Robespierre a căzut chiar el victima propriei sale dictaturi, fiind ulterior judecat şi executat (1794).

După judecarea lui Robespierre, agenţii şi partizanii tribunalelor iacobine au fost etichetaţi drept „terorişti,”astfel că a apărut denumirea de „terorism de stat”.

Pe parcurs, în Franţa a apărut o nouă atitudine extremistă: anarhismul. S-au radicalizat mişcările muncitoreşti protestatare, care au zguduit Franţa.

Au apărut afişe cu îndemnuri teroriste de genul: ”Scoateţi cuţitele, jefuiţi, puneţi la cale incendii! Distrugeţi,Ucideţi! Trăiască revolta!, Trăiască incendiatorii!, Moarte asupritorilor!“.

În actele teroriste încep să fie folosite,ca mijloc de luptă, bombele şi armamentul. Aşa de exemplu, la reşedinţa procurorului Republicii a fost plasată o bombă; o grupare  teroristă a aruncat în aer, în anul 1892, Comisariatul de poliţie din Rue des Bons-Enfants, provocând moartea a cinci comisari; atacurile teroriste cu bombe asupra palatului Bourbon, sediul Parlamentului, l-au avut ca ţintă pe Charles Dupny, şeful guvernului, atac a cărui reuşită a fost împiedicată de întârzierea exploziei.

Curentul anarho-terorist capătă şi conotaţii psihopatologice, în slujba lui acţionând indivizi psihopaţi, declasaţi sau marginalizaţi social. De exemplu, un anarhist suedez, care, în anul 1893, l-a ucis pe ambasadorul sârb Ivan Georgevic, pentru că acesta afişa o opulenţă ofensatoare, precum şi cazul unui italian,  care a încercat asasinarea preşedintelui Franţei – Sadi Carnot.

În Rusia, încă din secolul al XVI-lea,ţarul Ivan cel Groaznic  a folosit teroarea împotriva tuturor supuşilor. Ulterior, ţarul Nicolae I a utilizat şi el teroarea împotriva poporului.

Cele  mai multe atentate au avut loc asupra ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Cea de-a şaptea tentativă asupra acestuia a fost bine pregătită de 40 de complotişti. Aceştia au săpat în Petersburg un tunel, pornind dintr-o magazie până la mijlocul străzii, pe unde urma să treacă ţarul, în care au plasat o mină pregătită pentru a exploda. În ultimul moment, coloana imperială a evitat traseul minat. Unul dintre complotişti, studentul Nicolai Ivanovici Râsakov, a aruncat o grenadă asupra saniei imperiale, după care a deschis focul cu un revolver. Garda, formată din cazaci, a fost distrusă. Ţarul a coborât din sania distrusă, printre cadavrele cazacilor. Un alt complotist a aruncat  o bombă la picioarele ţarului, care a fost sfârtecat de explozia bombei.

Un alt atentat a fost în 1898, asupra Elenei, împărăteasa Austriei şi regina Ungariei. Un fanatic iresponsabil, pe nume Luigi Luccheni, a înjunghiat-o pe împărăteasă.

Nici extinderea la scară internaţională a activităţii teroriste nu este de dată recentă: stau mărturie tulburările provocate de diverse grupuri anarhiste, ce operau în Europa şi America de Nord, la sfârşitul secolului XIX şi la începutul secolului XX.

Primul caz de terorism internaţional, la începutul secolului XX, citat de istorici, este al rebelului marocan Raisuli care, răpind un cetăţean american şi unul englez, a forţat guvernele Statelor Unite şi Angliei să intervină pe lângă guvernul Franţei, care, la rândul său, era constrâns să-l determine pe sultanul Marocului să-i satisfacă cererile: o răscumpărare substanţială,eliberarea unui mare număr de prizonieri, cedarea a două zone teritoriale şi arestarea câtorva inamici importanţi.

În prima jumătate a secolului XX, actele de terorism au luat amploare, unele dintre ele după planuri riguros pregătite. Aceste acte de terorism au avut consecinţe istorice foarte grave, încât au condus la declanşarea primei conflagraţii din istoria omenirii.

În perioada 1910-1914, s-au înregistrat şase atentate la viaţa demnitarilor din familia de Habsburg. În ziua de 28 iunie 1914 a fost asasinat Frantz Ferdinand, moştenitorul tronului austro-ungar, la Sarajevo, capitala provinciei Bosnia-Herţegovina.

Acest atentat a fost pus la cale de organizaţia sârbească ”Libertate sau moarte“, care apăruse în urma anexării Bosniei de către Austria, în 1908, organizaţie condusă de colonelul Dragutin Dimitrijevici. Ofiţerul, care avea numele de cod ”Colonelul Apis“, a organizat şi atentatul terorist din anul 1903, soldat cu asasinarea regelui sârb Alexandru Obrenovici şi a reginei Draga.

Atentatele politice teroriste comandate devin modalităţi  frecvente de tranşare sau rezolvare a conflictelor externe.

Ţările cu regimuri extremiste au recurs la acţiuni teroriste concepute prin lichidare fizică şi terorizare.

Pentru a înţelege anumite probleme legate de activităţile teroriste ale începutului secolului XX, vom prezenta câteva probleme legate de apariţia Uniunii Sovietice şi activităţile desfăşurate pentru introducerea ideologiei comuniste pe plan internaţional.

Statul evreu a fost distrus în anul 70 d.Hr. Evreii semiţi, ca şi fenicienii,  şi-au stabilit colonii migratoare în sânul altor naţiuni, colonii constituite în “Diaspora“.

După ce romanii le-au distrus  statul şi Templul, iudaismul, deja răspândit în interiorul altor naţiuni, s-a întărit şi a sporit cu numărul evreilor refugiaţi.

“Diaspora “ a fost perfect organizată instituţional, conservându-şi identitatea religioasă şi perseverând într-o solidaritate organică şi politică coordonată la scară mondială, de-a lungul secolelor, de către sinodurile rabinice desfăşurate, de regulă, în secret.

Refacerea statului evreu şi a Templului lui Solomon a fost  însă, pentru mulţi dintre evrei, o preocupare permanentă de-a lungul  acestor secole. Încă din secolul al doilea d.Hr., evreii au început să organizeze recucerirea Palestinei prin mijloace politico-militare.

Evreul Jules Marigny în cartea sa “Istoria economiei popoarelor vechi” (1878)- scria “ Stăpânul aurului va fi stăpânul lumii. Cine vor fi stăpânii lumii dacă nu evreii?..

Noi vom vedea curând că Israelul, după ce va ajunge în posesia tuturor averilor lumii, va domina, se va extinde şi va creşte, stăpânind popoarele ca pe o cireadă”

Comunismul părea unul dintre mijloacele scopului evreiesc. Doctrinarul comunismului, evreul  Karl Marx urmărea alcătuirea  republicii mondiale, unind masele muncitoare sub conducerea evreilor.

Prima Internaţională Comunistă a fost înfiinţată de Alianţa Drepţilor la Londra, în anul 1864, sub conducerea lui Karl Marx.

Marx şi Engels arătau în prefaţa Manifestului Comunist că au redactat programul teoretic al comunismului, de către societatea secretă Liga Comuniştilor.

Trusturile industriale şi financiare americane au contribuit masiv la finanţarea Revoluţiei bolşevice din 1917.

În cadrul Congresului din noiembrie 1916, Fraţii Alianţei (organizaţie masonică evreiască) l-au numit pe evreul bancher Iacob Schiff preşedinte al „mişcării bolşevice”. Evreul Lev Davidovici Bronstein, zis Troţki, în primăvara anului 1917, s-a căsătorit cu fiica evreului bancher. Obţinând de la socrul său 20 de milioane de dolari, Troţki a plecat în Elveţia, unde s-a întâlnit cu Vladimir Ulianov, zis “Lenin”,  şi alţi trei evrei Khazari pe linie maternă.

La Stockholm, înainte de a urca în trenul special, Lenin a mai primit încă 5 milioane de dolari din partea altui evreu, Karl Sobelsohn, zis Radek.

Şi la români, tot evreii au fost promotorii comunismului, plecând de la doctrinarul Dobrogeanu-Gherea, un evreu clandestin, pe numele său real Katz. (În 1893 a înfiinţat P. S. Democratic Român).

La 8 decembrie 1920, echipa de terorişti comunişti (evrei) condusă de Max Goldstein a declanşat o bombă în clădirea Senatului României. Au murit în primul atentat terorist din România ministrul Justiţiei, Dimitrie Greceanu, episcopul Oradei, Radu Dimitrie şi senatorul Spirescu, iar preşedintele Senatului, generalul Constantin Coandă, a fost grav rănit.(Echipa de terorişti evrei: Gelber Moscovici, Leon Lichtblau, Saul Ozias, Willy Trux, Iosif Kahane, Raşela Holzman şi alţii, care au fost pregătiţi în Rusia sovietică, la Odessa). Printre organizatorii actului terorist s-a aflat şi Ana Pauker.

În perioada 2-6 martie 1919, la Petrograd a avut loc Congresul de constituire a Internaţionalei Comuniste, Komintern-ul. Lenin vedea acest Komintern ca începutul “internaţionalizării revoluţiei“. Kominternul trebuia să fie un stat major al “revoluţiei mondiale proletare“.

Au loc încercări de puci în Bavaria, Germania, Ungaria, Finlanda şi în alte ţări. Au loc proteste, provocări, grave atentate, grupuri  clandestine acţionau cu  amestecul agenţilor sovietici şi ai fidelilor locali instruiţi în Rusia.

La 8 mai 1921, comuniştii organizează, la Bucureşti, Congresul de constituire a Partidului Comunist din România. S-a votat afilierea partidului la Internaţionala a III-a (Komintern).

În România, în anul 1921, erau 728.115 evrei (după recensământul efectuat).

În prima jumătate a secolului XX, U.R.S.S., cu sprijinul NKVD, a desfăşurat activităţi teroriste şi asasinate împotriva celor care se opuneau bolşevismului.

NKVD-ul a acţionat nu numai în interior, dar şi în exteriorul ţării. Aşa, de exemplu, Lev Davidovici Bronstein, cunoscut sub numele de Leon Troţki, unul din co-fondatorii U.R.S.S., a căzut victimă terorismului sovietic. Leon Troţki se refugiase în Mexic, unde locuia într-o vilă fortificată. Un comando, format din 24 de agenţi, a atacat casa, folosind arme de foc şi trei grenade de mână. La reuşita acţiunii a contribuit un agent sovietic, infiltrat în staff-ul lui Troţki.

Lenin şi succesorul său, Stalin, şi-au lichidat inclusiv  tovarăşii cu care au luptat pentru introducerea bolşevismului, aşa cum a fost cazul lui Serghei Kirov, secretarul Partidului Comunist din Leningrad, împuşcat chiar pe culoarele Comitetului Central.

Regimurile Hitler, Mussolini şi Horthy au fost regimuri de tristă şi dramatică faimă, în timpul cărora teroarea a fost ridicată la rang de lege. Pentru a consolida regimurile totalitare, atentatul terorist a fost o practică şi o metodă a regimurilor lui Hitler, Mussolini şi Horthy.

Un atentat care a zguduit Europa a fost comis în 1934 împotriva cancelarului Austriei, Engelbert Dolfus, care se împotrivea ascensiunii fascismului. Atacul s-a produs chiar la sediul cancelariei. Complotiştii au ocupat primul etaj şi au arestat circa 150 de funcţionari ai cancelariei, după care au intrat în biroul cancelarului, iar un anume Otto Planeta l-a împuşcat pe cancelar. Atentatul a fost pus la cale de naziştii austrieci, care erau de acord cu alipirea Austriei la Germania nazistă.

Tot în anul 1934 a avut loc dublul asasinat de la Marsilia, căruia i-au căzut victimă două personalităţi de frunte ale Europei, respectiv regele Alexandru I. Karagheorghevici al Iugoslaviei şi ministrul de externe francez Louis Barthou.

Cum s-a întâmplat? Suveranul iugoslav a efectuat o vizită în Franţa, la Marsilia. După încheierea ceremoniei de sosire, regele Alexandru s-a suit, alături de ministrul de externe francez, într-un autoturism descoperit. În momentul în care coloana a ajuns într-o piaţă, un bărbat necunoscut s-a urcat pe scara maşinii oficiale şi a deschis focul asupra pasagerilor, cu un pistol automat de calibru 9 mm. Cei doi au fost ucişi, precum şi două femei aflate pe trotuar. Atentatorul a fost ucis, la rândul lui, de o persoană din mulţime, totul făcând parte dintr-un plan bine stabilit, menit să şteargă orice urmă a actului terorist.

Ulterior s-a stabilit că teroristul se numea Vladimir Gheorghiev şi făcea parte din organizaţia fascist croată “USTASA” , care era sprijinită de Hitler şi Mussolini.

Terorismul ca armă politică a fost folosit cu succes de către Hitler, care, prin metode crude şi barbare, îşi atingea scopurile propuse, lichidându-i pe oponenţii regimului său.

Hitler şi-a  constituit Gestapoul şi trupele S.S.(cap de mort), care erau investite cu puteri nelimitate. Aceste organizaţii au fost incriminate în cadrul procesului de la Nürenberg.

În Europa interbelică, îndeosebi în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial, terorismul a fost ridicat la rang de politică de stat, fiind considerat cea mai eficientă metodă de a ţine în frâu masele, poporul sau populaţia dominantă.

Şi în S.U.A. au avut loc unele acte teroriste, din care amintim atentatul din anul 1933 împotriva preşedintelui ţării, Franklin Roosevelt.

Acesta câştigase alegerile şi urma să preia funcţia în următoarea perioadă. Pentru a mulţumi populaţiei a efectuat o vizită în ţară. Când a ajuns la  Miami, după ce a ţinut un discurs, la Chicago, a plecat într-un autoturism decapotabil. În acel moment, un necunoscut din mulţime a scos un pistol şi a tras asupra maşinii cinci cartuşe.

Prima victimă a fost primarul oraşului Chicago, aflat pe scara autoturismului, o femeie a fost lovită, iar alţi doi bărbaţi împuşcaţi în cap. Asasinul a strigat: ”O să-i împuşc pe toţi preşedinţii“. Teroristul a fost  imobilizat şi identificat în persoana lui Joe Giuseppe Jangarra, care era un psihopat.

De reţinut  faptul că Preşedintele Roosvelt nu a fost rănit, el şi-a continuat activitatea şi a reuşit să contribuie la înfrângerea regimului de teroare al lui Hitler.

După înfrângerea regimului de teroare al dictaturii totalitare instaurate de Hitler în Europa, lumea era împărţită în sfere de influenţă ale puterilor: U.R.S.S., S.U.A, Franţa şi Anglia. Lumea este împărţită în două blocuri cu ideologii opuse: capitalism şi socialism, inaugurându-se epoca  “războiului rece “.

Fiecare bloc a încercat prin orice mijloace să-şi atingă scopurile, apelând inclusiv la mijloace şi metode teroriste.

Terorismul de extremă stângă s-a extins în Europa, Africa, Asia, America Latină, America de Nord şi Vietnam.

În unele ţări, aşa cum s-a întâmplat în Turcia, Italia, Guatemala, Argentina şi Brazilia, au acţionat grupări teroriste aparţinând extremei drepte.

În Grecia, în perioada 1945-1949, a izbucnit un război civil între grupările comuniste şi forţele active în războiul antihitlerist (instruite şi dotate de britanici şi naţionaliştii eleni). Până la urmă, grupările comuniste au fost învinse de forţele armate engleze. Conflictul a continuat, fiind promovat în cadrul unei mişcări de emancipare naţională al cărui scop era unirea Ciprului cu Grecia. Actele teroriste susţinute de ciprioţi au condus, în perioada 1955-1959, la înregistrarea a 142 de morţi şi 684 de răniţi, obligând Marea Britanie să renunţe la prezenţa în Cipru.

Tot din cauza acţiunilor teroriste declanşate, Marea Britanie a fost nevoită să-şi retragă, în anul 1949, protectoratul asupra Palestinei, în contextul în care teroriştii evrei fuseseră înarmaţi şi instruiţi de britanici.

Atacurile teroriste evreieşti au fost opera organizaţiilor teroriste evreieşti Irgun şi Stern, care urmăreau alungarea britanicilor şi înfiinţarea statului israelian.

În perioada 1948-1957, grupările teroriste din Malaiezia au provocat, prin acte teroriste, mii de morţi şi răniţi în rândul trupelor britanice, reuşind să obţină independenţa ţării, controlată de britanici.

După cel de-al doilea război mondial şi până în anul 1960 Franţa s-a confruntat cu multiple acte teroriste, îndeosebi în Tunisia (1952-1955) , Maroc (1953-1956) şi Algeria.

De exemplu, în Algeria, din totalul populaţiei, aproximativ 96% erau musulmani şi 2% europeni (aceştia din urmă dominau în Algeria). Astfel că, în anul 1954, s-au înregistrat ciocniri între populaţia arabă şi populaţia colonială, care au degenerat în acte de violenţă comise împotriva populaţiei franceze din Algeria. Franţa a reacţionat şi aviaţia franceză a mitraliat comunitatea arabă (aproximativ 45.000 de musulmani au fost ucişi). Algeria a reacţionat prin Frontul de Eliberare Naţională a Algeriei, care a declanşat o serie de acţiuni violente, împotriva administraţiei franceze, soldate cu  masacrarea unor europeni (1035 persoane).

Pe timpul aflării  la conducerea U.R.S.S. a lui Stalin, au avut loc o serie de acte teroriste atât pe teritoriul ţării, cât şi în exterior, pe teritoriul altor state (Republica Democrată Germană, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia). U.R.S.S. a încercat, prin toate metodele şi mijloacele, inclusiv cele teroriste, să-şi lărgească sfera de influenţă comunistă.

În urma unor reuşite istorice, în unele ţări (China, Cuba, Vietnam etc.) comuniştii şi-au perfecţionat metodele teroriste.

La 23 noiembrie 1963 a avut loc unul dintre cele mai deosebite acte teroriste, asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy. În versiunea oficială, asasinarea preşedintelui Kennedy a avut loc în timpul când acesta se afla într-o maşină deschisă, ce trecea prin Dallas. Acesta a fost împuşcat de la fereastra unui depozit de manuale şcolare, de către Lee Harvey Oswald, emigrant din U.R.S.S., cunoscut ca simpatizant al comunismului. Din nefericire, nici până astăzi nu au fost descifrate secretele asasinării preşedintelui Kennedy, Comisia Warren (după numele preşedintelui Curţii Supreme) a strâns probe şi depoziţii în 26 de volume.

Apariţia terorismului internaţional a fost determinată  şi de faptul că U.R.S.S. şi S.U.A nu doreau  un conflict deschis cu consecinţe grave (război), motiv pentru care au recurs la folosirea mişcărilor subversive din ţările ţintă şi a actelor teroriste. La organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi o contribuţie importantă şi-au adus-o serviciile de informaţii şi spionaj ale acestor ţări.

În scopul promovării terorismului internaţional în Asia (în Coreea de Nord) s-au înfiinţat primele tabere ale terorismului internaţional.

Terorismul a fost promovat cu multă intensitate în Orientul Apropiat, în Palestina. Israelul devine duşmanul “de moarte” al arabilor încă de la întemeierea sa, în  1948, pe pământul Palestinei.

Terorismul internaţional al anilor ’80 – ’90 a constituit un fenomen care s-a manifestat printr-o tendinţă de unificare a terorismului de extremă dreaptă cu cel de extremă stângă. Aşa de exemplu, Brigăzile Roşii din Italia, la 9 mai 1978, l-au asasinat pe liderul democraţiei creştine Aldo Moro, care a fost de cinci ori prim ministru al Italiei.

Motivul l-a constituit faptul că Aldo Moro devenise partizanul „compromisului istoric” cu partidul comunist, neacceptat însă de extremiştii de stânga, care erau partizanii unui conflict deschis cu puterea. Asasinarea a avut loc după 55 de zile, în care Aldo Moro a fost ţinut ostatic, cadavrul fostului premier fiind găsit la Roma, în portbagajul unei maşini.

Cu privire la deturnările de avioane de către organizaţiile teroriste, se poate menţiona deturnarea din luna iulie 1968 a zborului El Al Roma – Tel Aviv spre Alger de către trei terorişti ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei. Guvernul algerian a obţinut de la terorişti abandonarea avionului contra unui acord israelian privind eliberarea a 16 arabi, care se infiltraseră în Israel în timpul războiului de şase zile.

2. Terorismul la începutul mileniului trei

Sfârşitul secolului XX a debutat cu prăbuşirea comunismului ca sistem totalitar. Echilibrul reprezentat de supraputerile S.U.A. şi U.R.S.S. s-a rupt în favoarea S.U.A, aceasta devenind unica superputere a lumii.

A căpătat accente deosebite mai ales încercarea  teroriştilor de a impune fundamentalismul islamic, în lupta dintre islam şi creştinism, dintre arabi şi americani.

Printre cele mai sângeroase acte teroriste le enumerăm pe următoarele:

•      atacul  terorist cu un automobil capcană, produs la 26 februarie 1993, într-o parcare din New York, rezultatul final fiind 6 morţi şi 1.042 răniţi;

•      explozia unui automobil capcană din 13 noiembrie 1995 de la Riad, în care au murit 5 americani, 25 indieni, fiind rănite 60 de persoane , din care 34 americani;

•      explozia unui automobil-capcană din 25 iunie 1996, de la Cartierul General al Aviaţiei americane de la Khobar, în Arabia Saudită, soldat cu uciderea a 19 militari şi rănirea a peste 300;

•      masacrarea de către un comando, alcătuit din 5 terorişti islamişti, la data de 17 noiembrie 1997, la Luxor, în Egipt, a 50 de turişti şi 4  egipteni. Teroriştii au mutilat oribil 20 de turişti, după care i-au omorât;

•      atacul, prin exploziile succesive a două bombe, în anul 1998, asupra ambasadelor americane de la Nairobi (Kenya) şi Dar es Salam (Tanzania). Actele teroriste s-au soldat cu uciderea: la Nairobi a 247 de persoane(12 americani) şi peste 4.500 de răniţi; la Dar es Salam cu uciderea a 11 persoane şi rănirea a peste 100 .

La originea acestor acte teroriste a fost organizaţia Al – Qaida.

În fosta Iugoslavie, în Cecenia şi Afganistan au avut loc acte teroriste soldate cu mii de victime.

După anul 1989, în spaţiul ex-iugoslav au apărut acte de terorism, care sunt încă judecate de Tribunalul internaţional pentru fosta Iugoslavie.

Terorismul se manifestă şi în spaţiul ex-sovietic, ca urmare a dezmembrării fostei Uniuni Sovietice, mişcarea separatiştilor ceceni fiind reprezentativă în acest sens.

Cel mai agresiv terorism, permanentizat, se manifestă în Orientul Mijlociu, în spaţiul israeliano-palestinian, fiind generat de lupta de aproape o jumătate de secol a poporului palestinian pentru crearea propriului stat.

Dar în ciuda tuturor precedentelor istorice, terorismul, aşa cum se exercită şi la începutul mileniului trei, este în mare măsură o activitate specifică zilelor noastre.

Se poate afirma că progresele tehnologice şi interdependenţa mondială crescândă au conferit teroriştilor o mobilitate nouă, obiective şi arsenale noi, precum şi perspectiva sigură şi apropiată, că acţiunile lor spectaculoase se vor bucura neîntârziat de o publicitate mondială. Mai mult, schimbările din ultimii ani în climatul politic şi economic au creat un mediu ceva mai prielnic operaţiunilor de natură teroristă.

Într-adevăr,  în ultimii ani s-a înregistrat o ascensiune atât de pronunţată a actelor teroriste, încât unii specialişti au avertizat că ar fi posibil să ne aflăm la începutul unei adevărate ere a terorismului. Printre altele, s-a constatat o creştere însemnată a numărului de grupări teroriste active, ca şi a numărului de ţări în care operează. De asemenea, cooperarea internă şi internaţională dintre grupările teroriste a crescut substanţial.

Evenimentele deosebit de grave produse în Statele Unite ale Americii în 11 septembrie 2001 şi cele care au avut loc ulterior în Anglia şi în alte ţări au marcat profund evoluţia societăţii umane contemporane, demonstrând că terorismul internaţional a devenit astăzi un fenomen ameninţător la adresa securităţii mondiale şi de sfidare a păcii şi a democraţiei, a vieţii şi libertăţii persoanei.

La 11 septembrie 2001, 18 terorişti sinucigaşi, printr-o acţiune conjugată, pun stăpânire pe patru avioane civile americane ce efectuau zboruri pe rute interne, cu mulţi pasageri la bord. Două dintre aceste avioane sunt „catapultate” de terorişti, la 20 de minute  unul după altul, în cele două turnuri de la World Trade Center din New York, care se prăbuşesc pe rând în „gol”. Apoi, într-un interval de aproximativ 30 de minute de la prăbuşirea celui de-al doilea Turn, un alt avion a lovit Pentagonul. Al patrulea avion deturnat, care se îndrepta probabil spre Casa Albă, s-a prăbuşit în Pennsylvania.

Masacrul s-a soldat cu 3.000 de victime omeneşti din peste 60 de ţări ale lumii. Ca suspect nr.1 a fost Ossama bin Laden, prin Organizaţia Al Qaeda.

Cu toate măsurile luate ulterior, bombardamentele americane în Afganistan, îndepărtarea talibanilor de la putere, Ossama bin Laden nu a fost prins. În luna martie 2003, S.U.A. a atacat Irakul (fără nici o legitimitate), ignorând rolul ONU şi opoziţia Franţei şi Germaniei.

Acest război purtat de S.U.A. şi aliatul său fidel, Marea Britanie, a fost în primul rând un război împotriva dictatorului Saddam Hussein şi a crimelor pe care acesta le-a comis împotriva poporului irakian, precum şi războiul cu Iranul, în perioada  ’80 – ’90, sau anexarea Kuweitului, în anul 1990.

Un alt atentat terorist după 11 septembrie a fost cel din 11 martie 2004, la Madrid (Spania). În gara Atocha, în patru trenuri pline cu  călători au explodat patru bombe. Evenimentul terorist s-a soldat cu 190 de morţi (printre care şi 16 români) şi 1.900 răniţi. Atentatul a fost atribuit tot organizaţiei Al Qaeda.

În concluzie, trebuie să precizăm că periculozitatea terorismului este pusă cât se poate de clar în evidenţă, chiar de principalele sale caracteristici, astfel:

•      terorismul internaţional se prezintă sub forma unei multitudini de acte criminale: asasinate sau omucideri, răpiri, extorcări, incendieri,distrugeri sau asociere de alte acte, care sunt considerate de toate naţiunile drept criminale;

•      terorismul internaţional este de obicei motivat politic. Un grup politic extremist , convins de justeţea cauzei sale, recurge la mijloace violente pentru a o susţine, mijloace care încorporează unul din actele menţionate. Deseori,violenţa se exercită asupra unor oameni nevinovaţi, persoane care nu au nicio legătură cu motivarea actului terorist;

•      terorismul contemporan depăşeşte graniţele naţionale prin alegerea unei ţinte sau a unor victime străine, prin comiterea actului terorist într-o ţară străină sau prin efortul depus pentru influenţarea politicii unui guvern străin.

BIBLIOGRAFIE

1.    Dumitru Virgil Diaconu, Terorismul. Repere juridice si istorice,“  Editura All Beck , Bucureşti, 2004.

2.    Nicolae Toma, Consideratii privind reprimarea terorismului international, Serviciul Editorial al Ministerului de Interne,1979.

3.    Prof. univ. dr. Anghel Andreescu, dr. Ilie Popescu, col. (r) Nicolae Radulescu, subcomisar Nicolae Popescu, Terorismul international, flagel al lumii contemporane, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2003.

4.    Gh. Arădăvoaice, D. Iliescu, Dan Niţă,  Terorism, Antiterorism, Contraterorism, Editura Antet, Oradea, 1997.

5.    Dr. I. Bodunescu, Flagelul terorismului international, Bucureşti, Editura Militară, 1978.

6.    Vasile Lăpăduşi, dr. Gh. Popa, Investigarea Criminalistică a locului faptei – note de curs, Editura Luceafărul, 2005.

7.    Dr. Tudor Amza, Criminologie teoretică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000.

8.    V. Duculescu, Protectia juridica a drepturilor omului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

9.    Frederich Naeker, Terroeur et terrorism, Flamarion, Paris, 1976.

10.  M. Ferchedau – Muntean and others, Terorismul – istoric, forme, combatere. Culegere de studii, Editura Omega, 2001.

11.  Jean Luc Marret, Tehnicile terorismului, Editura Corint, Bucureşti, 2002

12.  Cotidianul  Adevărul din 8 octombrie şi 8 noiembrie, 2003; 10 februarie şi 6 mai, 2004.

Autori:

Leave Comment