MALPRAXISUL IN DOMENIUL MEDICAL

Dec 7th, 2010 | By | Publicat in categoria Anul II, Drept, Nr. 1 Mai 2010

Cap. I. Notiuni generale privind malpraxisul medical

Din definitia data la art 642 din Legea nr. 95/2006 [1]rezulta ca malpraxisul este eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.

Prin personal medical se intelege medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical si moasa care acorda servicii medicale.

Unitatile sanitare publice sau private, in calitate de furnizori de servicii medicale, raspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic sau tratament, in situatia in care acestea sunt consecinta:

a) infectiilor nosocomiale( infectie dobandita de pacient in cursul spitalizarii pentru o alta afectiune) cu exceptia cazului cand se dovedeste o cauza externa ce nu a putut fi controlata de catre institutie;

b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor si aparaturii medicale folosite in mod abuziv, fara a fi reparate;

c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si sanitare, dupa expirarea perioadei de garantie sau a termenului de valabilitate a acestora, dupa caz;

d) acceptarii de echipamente si dispozitive medicale, materiale sanitare, substante medicamentoase si sanitare de la furnizori, fara asigurarea prevazuta de lege, precum si subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fara asigurare de raspundere civila in domeniul medical.

Personalul medical contribuie la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, consacrate in art. 22 al Constitutiei Romaniei – dreptul la viata si dreptul la integritate fizica si psihica. Exercitarea unei astfel de profesiuni se face respectand anumite normel deontologice si juridice. Normele deontologice stabilesc minimum de morala specifica pentru exercitarea acestei profesii, iar in masura in care incalcarea unora dintre aceste norme pericliteaza valori aparate de drept, acestea din urma sunt reglementate ca si norme juridice.

Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii reglementeaza raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.  Raspunderea civila delictuala este generata de obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Codul civil reglementeaza la art. 998 – 999 raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 – raspunderea comitentilor (persoanele care directioneaza, indruma si controleaza activitatea altei persoane) pentru faptele prepusilor (persoanele care au obligatia de a urma indrumarile si directivele primite de la comitent). In cazul in care, prin fapta ilicita, au fost incalcate si norme de drept penal, iar fapta intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, in cauza este antrenata si raspunderea penala a persoanei vinovate, alaturi de raspunderea civila.

Cap. II. Cadrul legal

In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul de deontologie medicala din anul 2005[2], care in art. 3 consacra sanatatea omului ca fiind telul suprem al actului medical, obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala a omului, in a usura suferintele, in a respecta viata si demnitatea persoanei umane, fara discriminari in functie de varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau din orice alt motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi. Codul de deontologie medicala din anul 2005 respecta, in forma actuala, normele internationale in materie de deontologie medicala cuprinse in Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de catre Asociatia Mondiala Medicala si in Codul International al Eticii Medicale.

Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage raspunderea disciplinara a medicului, insa in situatia in care conduita culpabila a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine raspunderea civila delictuala pentru malpraxis.

Cap. III. Conditiile raspunderii pentru malpraxis

Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita, un prejudiciu, legatura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vatamator, vinovatie din partea personalului medical si sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura raspunderea juridica. Cele mai multe cazuri de malpraxis sunt comise cu forma de vinovatiei a culpei, asta nu  exclude insa ca fapta ilicita sa poata fi comisa si cu forma de vinovatie a intentiei.

In doctrina se face distinctia intre culpa comisiva:manifestata in cadrul unei actiuni inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stangacie, culpa omisiva manifestata in cadrul unei inactiuni prin neexecutarea unei actiuni necesare, culpa „in eligendo” constand in alegerea gresita a unor proceduri medicale ori in delegarea unei personae necompetente si culpa „in vigilando” constand in nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.

Pentru o mai buna stabilire a formei de vinovatiei este foarte important a se face distinctia intre fapta comisa prin eroare si fapta comisa din greseala. Eroarea este determinata de situatii ca evolutia complicata a unei boli ori simptomatologia atipica, situatii in care orice medic ar fi procedat in aceeasi maniera. Greseala presupune nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un medic cu aceeasi capacitate profesionala, in aceleasi conditii, le-ar fi respectat. Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda bunei-credinte si a constiinciozitatii medicului.  Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament.

De asemenea, raspunderea civila este atrasa si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor legale privind confidentialitatea, consimtamantul informal si obligativitatea acordarii asistentei medicale, ori in cazurile in care personalul medical isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal, medicul cu competenta necesara.

Legea nr. 95/2006 reglementeaza in art. 643 limitarea raspunderii civile, in sensul ca toate persoanele implicate in actul medical defectuos vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie al fiecareia. alineatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care inlatura raspunderea civila pentru malpraxis, respectiv faptul ca personalul medical nu este raspunzator pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare si in cazul in care actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu respectarea competentei acordate.

Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile sanitare, in calitate de furnizori de servicii medicale, pentru prejudi ciile produse pacientilor ca urmare a serviciilor prestate, generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale substantelor medicamentoase si ale materialelor sanitare ori generate de furnizarea necorespunzatoare a utilitatilor. In activitatea sa, medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze si cele mai mici riscuri, actionand cu mare prudenta. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost introdus la Titlul XV si capitolul III – „Acordul pacientului informat”, care statueaza obligativitatea obtinerii acordului scris al pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament cu potential de risc, dupa o prealabila informare a pacientului cu privire la diagnosticul, natura si scopul tratamentului, la riscurile si consecintele tratamentului propus, la alternativele viabile de tratament, la riscurile si consecintele lor, la prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.

Conform art. 656 din Legea nr. 95/2006 se are in vedere obligativitatea incheierii de catre personalul medical a unei polite de asigurare in caz de raspunde civila profesionala pentru prejudiciile cauzate pron acte medicale, aceasta polita de asigurare fiind o conditie obligatorie la angajare. Asiguratorul ofera despagubiri pentru prejudiciile pe care asiguratorul le-a cauzat si este obligat la a le acoperi cu titlul de dezdaunare si cheltuieli de judecata ale persoanei prejudiciate de catre parsonalul  medical culpabil.

Cap. IV. Aspecte procedurale

Pentru stabilirea cazurilor de raspunde civila a personalului medical in baza art. 668 din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene sau a municipiului Bucuresti se constituie o comisie de monitorizare ce este competenta pentru cazurile de malpraxis, ce trebuie sesizata  de catre o persoana pagubita printr-un act medical, ori de catre mostenitorii sai, in caz de deses. Din lista judeteana a expertilor prin tragere la sorti se desemneaza  un expert sau un grup de experti, in caz de o mai mare complexitate, pentru a efectua un raport asupra  cazului. Acestia au obligatia cai in maxim 30 de zile sa inainteze un raport comisiei, aceasta urmand ca in maxim 3 luni de la sesizare sa adopte o decizie asupra cazului. Decizie prin care aceasta comisie stabileste daca este sau nu un caz de malpraxis in cauza si comunica aceasta decizie in termen de 5 zile  calendaristice tuturor persoanelor implicate. Persoanele nemultumite de decizia data de comisie pot face contestatie in termen de 15 zile de la dat comunicarii deciziei.

Potrivit art. 637 alin.2 din Legea nr. 95/2006  persoanele ce au fost prejudiciate printr-un act de malpraxis medical se pot adresa instantelor civile de judecata, dupa parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis in termen de 3 ani de la data prejudiciului. Art. 673 din Legea 95/2006 a fost atacat la Curtea Constitutionala de un grup de 37 de senatori ca fiind neconstitutional, sustinanduse ca acest text de lege constavine prevederilor art. 126 alin. 6 din Constitutie, ce se refera la controlul judecatoresc al actelor administrative. Curtea Constitutioanala, prin decizia nr.298/2006 a respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii prin reforma in domeniul Sanatatii, motivand  ca acest text de lege nu reglementeaza compententa instantelor de drept comun si nici competenta instantelor de contencios administrativ, ci prevede dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instantele de judecata. De asemenea, alin.2 din art. 673 din lege constituie o garantie legala a liberului acces la justitie, potrivit dreptului comun. S-a mai constat ca prin lege nu s-a reglementat o jurisdictie special administrativa, ci doar s-a infintat o comisie de monitorizare si competanta profesionala pentru cazurile de malpraxis, care nu desfasoara o activitate jurisdictionala, ci doar una de control si expertiza profesionala.

Prin urmare putem trage concluzia ca procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis nu impiedica liberul acces la justitie, iar pacientii nemultumiti de modul de exercitare ar actului medical pot sesiza, pe langa Colegiul Medicilor sau Comisia de malprazis, si instantele civile sau penale atunci cand doresc tragerra la raspunderea civila sau penala  a celor responsabili de culpa medicala. Actiunea in instanta penala, se face fara ca reclamantul sa plateasca taxa de timbru, aceasta avand loc doar cand actiunea prin care s-a cauza un prejudiciu constituie o infractiune. Conform Codului Penal plangerea in cazul vatamarii corporale poate fi introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este vatamatorul, infractiunea de vatamare corporala este definita in conformitate cu dispozitiile Codului penal drept fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 60 de zile. In cazul vatamarilor corporale grave (atunci cand sunt necesare mai mult de 60 de zile de ingrijiri medicale sau fapta a avut ca urmare pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul, ori punerea in primejdie a vietii persoanei) sau in cazul in care a intervenit decesul pacientului, termenele de prescriptie sunt cele generale prevazute de Codul penal. In cazul in care cand reclamantul doreste doar obtinerea unor despagubiri va trebui sa se adreseze instantei civile in termen de 3 ani de la data savarsirii prejudiciului.  iar cand actiunea este deschisa pe latura civila, taxa de timbru se stabileste in functie de cuantumul despagubirilor solicitate, potrivit Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel:

a) pana la valoarea de 39,00 lei: 2 lei

b) intre 39,01 lei si 388,00 lei : 2 lei + 10% pentru ce depaseste 39 lei

c) intre 388,01 lei si 3.879,00 lei: 37 lei + 8% pentru ce depaseste 388 lei

d) intre 3.879,01 lei si 19.395,80 lei: 316 lei + 6% pentru ce depaseste 3.879 lei

e) intre 19.395,01 lei si 38.790,00 lei: 1.247 lei + 4% pentru ce depaseste 19.395 lei

f) intre 38.790,01 lei si 193.948,00 lei: 2.023 lei + 2% pentru ce depaseste 38.790 lei

g) peste 193.948,00 lei: 5.126 lei + 1% pentru ce depaseste 193.948 lei

Cap. V. Raspunderea disciplinara forma complementara de raspundere pentru malpraxis

In statul medicilor din Romania (CMR) abaterea disciplinara este definita ca fapta savarsita cu vinovatie prin care se incalca juramantul depus, legile si regulamentele specifice profesiei de medic, Codul Deontologic, prevederile prezentului Statut, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din Romania precum si orice alta fapta savarsita in legatura cu profesia sau in afara acesteia, care este de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau a corpului profesional.

In cadrul fiecarui colegiu teritorial se organizeaza si functioneaza comisia de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 3 membri, abaterile disciplinare a medicilor inscris in acel colegiu. La nivelul Colegiului Medicilor din Romania se organizeaza si functioneaza Comisia superioara de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 5 membri, contestatiile formulate impotriva deciziilor comisiilor de disciplina teritoriale. Aceasta actiune poate fi pornita in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei sau cand s-a cunoscut prejudicial. Plangerea se adreseaza colegiului a carui membru este medicul ce se considera a fi savarsit prejudiciul. Plangerea se va depune personal sau prin mandat cu procura ori poate fi trimisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Nu se vor inregistra plangerile trimise prin fax ori depuse sau trimise in copii. Primind sesizarea, biroul consiliului decide declansarea sau nu a procedurii disciplinare. De asemenea, biroul consiliului se poate sesiza si dispune inceperea unei anchetei disciplinare si din oficiu. In baza deciziei biroului consiliului de declansare a procedurii disciplinare, comisia de jurisdictie va informa medicul impotriva caruia s-a formulat plangerea, comunicandu-i o copie a plangerii, si ii va comunica acestuia termenul pana la care poate depune in scris apararile sale si termenul la care se poate prezenta pentru a fi audiat si a formula toate apararile pe care le considera utile. Dupa cercetarea faptei de catre comisia de jurisdictie profesionala, dosarul disciplinar insotit de propunerea de sanctionare sau de stingere a actiunii disciplinare se inainteaza comisiei de disciplina a colegiului. Actiunea disciplinara in fata comisiei de disciplina se sustine de catre comisia de jurisdictie profesionala.

Dupa audierea medicului impotriva caruia s-a pornit actiunea disciplinara, eventual a unor specialisti in domeniu, a martorilor si a persoanei care a facut plangerea, comisia de disciplina stabileste printr-o decizie una dintre urmatoarele solutii:

a.  stinge actiunea disciplinara daca fapta nu constituie abatere disciplinara;

b.  aplica o sanctiune disciplinara;

c. stinge actiunea disciplinara daca persoana care a facut plangerea, desi anuntata, in mod nejustificat nu se prezinta la audierea fixata de comisia de disciplina sau nu-si precizeaza in scris pozitia fata de solicitarile comisiei de disciplina ori nu se prezinta la expertiza dispusa in cauza.

In cazul in care se aplica o sanctiune disciplinara se va aplica una din urmatoarele sanctiuni:

-mustrare;

-avertisment

-vot de blam (reprezintă o sancţiune prin care o colectivitate organizată îşi arată dezaprobarea faţă de o faptă nedemnă a unui membru al ei )

-amenda de la 100 lei la 1500 lei. Plata amenzii se va face in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii disciplinare. Neachitarea in acest termen atrage suspendarea de drept din exercitiul profesiei, pana la achitarea sumei;

-interdictia de a exercita profesia ori anumite activitati medicale pe o perioada de la o luna la un an;

– retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania.

La aceste sanctiuni se poate prevedea, dupa caz, obligarea celui sanctionat la efectuarea unor cursuri de perfectionare sau de educatie medicala, ori alte forme de pregatire profesionala.

Sanctiunile pentru malpraxis sunt diferite de la caz la caz. Se poate primi doar o mustrare sau se poate retrage dreptul de libera practica. In cazuri grave, cand se ajunge moartea pacientului, personalul medical poate fi acuzat de omor din culpa si sa fie condamnat la inchisoare cu sau fara suspendare si la plata unor daune morale pentru rudele decedatului.

Cap. VI. Scurta analiza a prevederilor speciale ale legii numarul 95/2006 si  a codului deontologic medical

Legea numarul 95/2006 a suferit dealungul timpului diverse modificari[3] ulterioare ce au dus la o mai buna reglementare in domeniul practicilor medicale. In articolele 4 si 5 al codului deontologic al medicilor se prevede ca in exercitarea profesiei sale, medicul acorda prioritate intereselor pacientului, care primeaza asupra oricăror alte interese si ca    este obligat sa respecte drepturile fundamentale ale omului şi principiile etice în domeniul biomedical. Iar in articolul 10 si 11 se prevede ca medicul nu va garanta vindecarea afectiunii pentru care pacientul i s-a adresat si  ca in activitatea medicală ce se desfăşoară în echipa (secţii de spital, proces de învăţământ medical tip rezidentiat), răspunderea pentru actele medicale aparţine şefului echipei, în limitele atribuţiilor administrative de coordonare, şi medicului care efectuează direct actul medical, în limitele competenţei sale profesionale şi rolului care i-a fost atribuit de şeful echipei.

Un alt articol foarte important in opinia mea este art.13 din acelasi cod deotologic ca prevede ca exprimarea consimţământului informat al pacientului pentru tratament nu inlatura responsabilitatea medicului pentru eventualele greşeli profesionale. Aceste dandu-si consintamantul pentru vindecare si pentru eventuale riscuri aparute datorita dificultatii tratamentului nu si pentru inlaturarea raspunderii profesionale a medicului pentru greseli pe care medical era obligat sa nu le comita.

O alta problema ce ar putea fi pusa in discutie o regasim in art.14- 17 ce reglementeaza secretul profesional al medicului, fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, în timpul exercitării profesiei sale, a aflat direct sau indirect în legatura cu viata intima a bolnavului, a familiei, a apartinatorilor, precum şi probleme de diagnostic, prognostic, tratament, diverse circumstanţe în legatura cu boala. Secretul profesional persista şi după terminarea tratamentului sau decesul pacientului. In opinia mea am putea pune problema daca incalcarea acestei obligati etice a medicului ar putea cauza raspunderea pentru malpraxis a acestuia daca pacientul face dovada ca prin aceasta incalcare a fost prejudiciat moral, in art.642 din legea 95/2006 nu se specifica in mod clar daca prejudicial suferit de catre pacient trebuie sa fie fizic, din aceasta nespecificare am putea trage concluzia daca prejudicial nu poate fi si moral, la acest prejudiciu ajungandu-se prin incalcarea de catre medic a secretului profesional. In articolele 21-24 se specifica obligatia medicul de a nu trata un pacient fără a-l examina medical în prealabil, personal. Numai în cazuri excepţionale, de urgenta sau în cazuri de forta majoră (îmbolnăviri pe nave maritime aflate în mers, pe avioane în zbor, locuri inaccesibile sasu în timp util) se vor da indicaţii de tratament prin mijloace de telecomunicaţii, iar daca în urma examinării sau în cursul tratamentului medicul considera ca nu are suficiente cunoştinţe ori experienta pentru a asigura o asistenta corespunzătoare, va solicita un consult, prin orice mijloace, cu alţi specialişti sau va indruma bolnavul către aceştia iar in caz de pericol de moarte iminent, medicul va rămâne lângă pacient atât timp cat este nevoie de ajutorul lui profesional.

O alta prevedere ce consider ca ar trebui pusa in discutie ar fi cea din art. 32 din codul deontologic ce prevede ca medicul poate refuza acordarea de îngrijiri de sănătate din motive personale sau profesionale temeinice, indrumand pacientul spre alte surse de îngrijire medicală, cu excepţia situaţiilor de urgenta. Medicul este obligat sa pună la dispoziţie confratelui care preia pacientul toate informaţiile medicale referitoare la caz. Trebuie sa ne gandim pentru ce motive medicul care dreptul de a refuza acordarea de ingrijiri medicale pacientului, unul dintre acestea ar fi acela ca medicul nu se simte pregatit profesional sau emotional pentru o interventie, spre exemplu in cazul unei interventii dificile pe cord. Insa in cod nu se specifica o limita a acestui drept de a putea refuza pacientul.

In art. 53- 57 ale codului pus in discutie se reglementeaza ca medicul trebuie sa dea dovada de diligenta maxima în stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat şi în evitarea complicatiilor previzibile la pacientul aflat în îngrijirea si ca prescripţiile medicale trebuie formulate cat mai clar, medicul asigurându-se ca a fost înţeles complet de către bolnav şi anturajul acestuia, mergand pana la încercarea de a supraveghea executarea tratamentului. Din momentul în care a răspuns unei solicitări, medicul este automat angajat moral sa asigure bolnavului în cauza îngrijiri constiincioase şi devotate, inclusiv prin trimiterea pacientului la o unitate medicală sau la un specialist cu competente superioare.

Consintamantul ce trebuie dat de pacient inaintea efectuarii tratamentului, atunci cand este posibil, este un al lucru foarte important pentru desfasurarea corecta a actului medical, consintamant de ce este reglementat in art. 58-63 pentru orice intervenţie medicală diagnostica sau terapeutică este necesar consimţământul informat al pacientului, acesta  va fi dat după informarea pacientului asupra diagnosticului, prognosticului, alternativelor terapeutice, cu riscurile şi beneficiile acestora. consimţământul va aparţine reprezentanţilor legali. Dacă medicul curant apreciază ca decizia reprezentantului legal nu este în interesul pacientului, se constituie o comisie de arbitraj de specialitate pentru a evalua cazul şi a lua decizia. În situaţii de urgenta, când este pusă în pericol viata pacientului, iar acesta nu îşi poate exprima vointa şi rudele sau reprezentanţii legali nu pot fi contactati, consimţământul este implicit, iar medicul va face tot ceea ce este posibil pentru salvarea pacientului, urmând ca informarea acestuia sa se facă ulterior. Prognosticul grav va fi impartasit pacientului cu prudenta şi tact, ţinându-se cont de starea psihică a acestuia. Prognosticul va fi dezvaluit şi familiei doar dacă pacientul consimte la aceasta. În cazul în care se considera ca dezvaluirea prognosticului infaust va dăuna pacientului sau atunci când acesta nu doreşte sa afle, prognosticul poate fi dezvaluit familiei. Prevederi legate de consintamant pot fi regasite si in legea nr.95/2006[4] acestea fiind asemanatoare cu cele prezentate pana acum.

Indatoririle medicilor cu privire la actele medicale nu le ragasim doar in codul deontologic, acestea pot fi regasite si in legea 95/2006, in art. Art. 642 ni se spune ca personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament si ca raspunde civil si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor prezentului titlu privind confidentialitatea, consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale. Personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cand isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesara. Tracand o concluzie putem observa ca pentru a se atrage raspunderea medicului aceste trebuie sa actioneze in actul medical din neglijenta sau printr-o slaba pregatire a acestuia si doar in indatoririle sale sau prin depasirea acestora, in actul profesional. Spre exemplul cadrul medical care in desfasurarea unui tratament a depus toate diligentele spre vindecarea pacientului, nu a reusit vindecarea sau s-a produs decestul acestuia datorita starii grave in care se afla acesta, nu atrage raspunderea pentru malpraxis a acestuia si nici pe cea civil delictuala. Exista insa si alte  cazuri care il pot exonera pe medic de raspunderea unei prejudiciu creat in actul medical cand acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament de diagnostic si tratament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicale si sanitare folosite.

Raspunderea civila pentru prejudiciile create pot reveni si unitatilor sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, si producatorii de echipamente si dispozitive medicale, substante medicamentoase si materiale sanitare raspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacientilor in activitatea de preventie, diagnostic si tratament, generate in mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si materiale sanitare, in perioada de garantie/valabilitate, conform legislatiei in vigoare, aceasta fiind insa o raspundere pe temeiul dreptului comun.

In mare parte prevederile regasite in codul deontologic al medicilor sunt asemanatoare cu ele prevazute si in legea 95/2006, aceasta din urma fiind adoptata in confomitate cu codul deontologic ce era deja in viguare la adoptarea legii, aceasta oferindu-i un caracter imperativ codului pentru ca acesta sa poata atrage si raspunderea civil delictuala si in unele cazuri si pe cea penala si nu doar pe cea disciplinara impusa de colegiul medicilor.

In finalul subcapitolului as dori sa va vorbesc despre prevederile ce reglementeaza asigurarea obligatorie de raspundere civila profesionala pentru medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei medicale ce le putem regasi in prezenta lege in cap. V art.  656-694. Asiguratorul acorda despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii raspund, in baza legii, fata de terte persoane care se constata ca au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum si pentru cheltuielile de judecata ale persoanei prejudiciate prin actul medical. Asigurarea obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de asigurari de raspundere civila si va cuprinde toate tipurile de tratamente medicale ce se efectueaza in specialitatea si competenta profesionala a asiguratului si in gama de servicii medicale oferite de unitatile de profil. Despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuieli de judecata persoanei sau persoanelor pagubite prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vatamarea corporala ori decesul. In caz de deces, despagubirile se acorda succesorilor in drepturi ai pacientului care au solicitat acestea. Despagubirile se acorda si atunci cand asistenta medicala nu s-a acordat, desi starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenta medicala impunea aceasta interventie, acestea incluzand si eventualele cheltuieli ocazionate de un proces in care asiguratul este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecata sunt incluse in limita raspunderii stabilita prin polita de asigurare.

Despagubirile se pot stabili pe cale amiabila, in cazurile in care rezulta cu certitudine raspunderea civila a asiguratului. In cazul in care partile – asigurat, asigurator si persoana prejudiciata – cad de acord sau nu, este certa culpa asiguratului, despagubirile se vor plati numai in baza hotararii definitive a instantei judecatoresti competente.

Cap. VII. Jurisprudenta

In octombrie 2004 reclamanta a introdus actiunea in raspundere civila delictuala contra medicului chirurg, cu solicitarea constituirii de parte civila responsabila pentru spitalul clinic municipal Targu-Mures. Prima instanta a obligat medicul chirurg la plata unei sume de bani (52 613 RON din care 30 000 RON pentru prejudicii morale) si a respins introducerea spitalului ca parte responsabila civilmente, solutie mentinuta de instanta de apel care a constatat, totodata, renuntarea de catre reclamanta la pretentiile privind daunele materiale. Dupa admiterea recursului de CSJ in noiembrie 2006, prima instanta a admis partial in mai 2007 apelul reclamantei reconfirmand faptul ca medicul chirurg a comis erori materiale in cursul primei interventii, precum si faptul ca acesta ar fi trebuit sa prezinte pacientei riscurile operatiei si sa obtina consimtamantul scris al acesteia inainte de operatie – practici noi la momentul savarsirii faptelor. Hotararea a fost mentinuta in caile de atac, procesul incheindu-se definitiv si irevocabil in aprilie 2008.

Solutia data de catre instanta este conform prevederilor legale doarece conform art.649 din legea 95/2006 medicul era obligat la sa prezinte pacientei riscurile la care se supunea prin respectiva interventie.

La data de 7.04.2002 numita AD a sosit in stare grava la spitalul judetean Cluj, prezentand un traumatism cranio- cerebral , medicii din acest spital constantand ca traumatismul nu poate remdiat decat la spitalul de urgenta Floreasca din Bucuresti, acestia trimitand-o pe pacienta cu ajutorul unui elicopter catre acesta. La circa 2 ore insa la bordul elicopterului cu care era transportata victima aceasta decedeaza. Rudele victimei AD, ii da in judecata pe medicii ce au trimis-o pe numita AD la Bucuresti pentru neglijenta si refuz de a-si indeplini obligatiile de serviciu, constituind ca parte resposabila civilmente Spitalul judetean Cluj. Medicii chematii in instanta declarand ca nu erau competent ca opereze un astfel de traumatism cranio-cerebral si din aceasta cauza a trimis pacientul de urgenta catre spitalul de urgenta Floreasca din Bucuresti. Instanta i-a exonerate pe medicii din spitalul judetean Cluj deoare acestia neavand pregatirea necesara pentru a interveni nu era de obligatia lor sa efectueze operatia

Cap. VIII. Concluzii

Reglementarile privind malpraxisul sunt necesare in viata de zi cu zi deoarece inspira oamenilor de rand o mai buna incredere in sistemul medical din Romania, o incredere ca aceste practici medicale in care ei isi pun spirant si care se repercuteaza asupra integritatii corporale si vietii pacientilor se desfasoara in mod corect.

In final ca titlu de concluzie as dori sa va prezint una din parerile unei personalitati de faza in domeniul medical cu privire la raspunderea pentur malpraxis

“Sunt incredintat ca atunci cand discutam despre latura morala si juridica a profesiunii noastre. malpraxisul medical, care reprezinta prin definitie o discontinuitate in standardul normal de ingrijire a unui pacient, ce determina un prejudiciu adus acestuia, reprezinta, cel putin in ultimii 10-20 de ani, dezbaterea care a suscitat cele mai multe controverse si care fireste a indus si numeroase incercari de reglementare in domeniul dreptului medical. Principiile care fundamenteaza notiunea de malpraxis medical se afla de obicei dincolo de nivelu1 de intelegere al unui individ fara o pregatire medicala superioara, care din punct de vedere elementar, poate eventual limita discutia 1a vechile teze antagoniste care fie exonerau pe medic de orice raspundere, pornindu-se de la ideea ca acesta nu poate dori decat binele pacientului pe care il are in ingrijire (teoria imunitatii), fie dimpotriva, il incriminau automat atunci cand acesta cauza bolnavului un prejudiciu (teoria rigorista).Judecarea notiunii de malpraxis medial se poate face insa in conditiile in care doctrina medico-juridica este capabila sa promoveze un „standard profesional medical”, care in conditiile sanitare ce difera major de la tara la tara, ar trebui poate sa aiba un caracter national, bazat pe date concrete si nu pe ipoteze, in sensul ca acelasi standard ar trebui sa functioneze si intr-un spital comunal, dar si intr-un spital clinic universitar, numai ca in primul caz acesta reprezinta un maxim, in timp ce in cel de-al doilea un minim de ingrijiri ce poate fi acordat celor internati.Ideea de plecare este ca acest „standard” clarifica si explica intr-o maniera clara si unanim acceptata, conceptele tehnice care se pot aplica diferit in functie de pregatirea profesionistilor in domeniul analizat. Trebuie sa tinem insa seama ca „standardul de practica” nu gaseste intotdeauna raspunsul la toate problemele medicale ce se pot ivi in ingrijirea bolnavilor, macar daca ne gandim la axioma ca „nu exista boli, ci bolnavi”.Daca tinem seama de gradele de derapaje de intelegere la care asistam in ultimii ani ca urmare a interpretarilor de cele mai multe ori eronate ale unor rezultate de practica medicala nefavorabile pentru pacient, care de cele mai multe ori ajung in fata comisiilor de jurisdictie ale Colegiului Medicilor, trebuie sa acceptam pe deplin ca aparitia acestei lucrari a domnului conf. univ. dr. Cristian Stan isi gaseste o importanta justificare.Problematica malpraxisului tratata exhaustiv, in capitole prezentate poate intr-o maniera prea tehnica, este atat de actuala, incat devine indispensabila nu atat juristului si comisiilor de jurisdictie ale Colegiului Medicilor, ci mai ales medicilor si caselor de asigurari, constituind un indreptar extrem de necesar unor demersuri „de lege ferenda” care se fac resimtite la noi, in situatia in care cresc aproape exponential revendicarile pacientilor impotriva cadrelor medicale, aflate intr-o postura defensiva, ineficienta, in conditiile lipsei unor reglementari clare in materie.Delimitarea si definirea exacta a raspunderii penale, civile si deontologice ivite in practica medicala, criteriologia standardelor de conduita medicala, problematica si definirea consimtamantului informat, riscurile si pericolele posibile in diferitele specialitati medicale, confidentialitatea actului medical, sunt cateva din capitolele ce dau valoare acestei lucrari nu numai prin maniera exhaustiva in care sunt tratate, ci si prin incursiuni de legislatie comparata fata de tari in care problematica a fost sau este in curs de a fi clarificata.Consider ca un asemenea demers in care s-a angajat autorul este benefic şi menit sa atraga atentia legiuitorului si a altor factori de raspundere asupra unor zone de interes major pentru sistemul sanitar si de practica medicala din tara noastra.

Prof. univ. dr. Vladimir Belis, vicepresedinte al Colegiului Medicilor din Bucuresti



[1] Publicata in: Monitorul Oficial Nr. 372 din 28 aprilie 2006 cu modificarile si completarile ulterioare.

[2] Publicat in Monitorul Oficial nr. 418 din 18 mai 2005

[3] Legea 264-07.07 Modificarea si completarea Legii 95 din 2006; Ordonanta de urgenta nr. 93/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 484 din 30.06.2008; OUG nr. 88/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 452 din 1 iulie 2009

[4] ART. 649

(1) Pentru a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament, cu potential de risc pentru pacient, dupa explicarea lor de catre medic, medic dentist, asistent medical/moasa, conform prevederilor alin. (2) si (3), pacientului i se solicita acordul scris.

(2) In obtinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa sunt datori sa prezinte pacientului informatii la un nivel stiintific rezonabil pentru puterea de intelegere a acestuia.

(3) Informatiile trebuie sa contina: diagnosticul, natura si scopul tratamentului, riscurile si consecintele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile si consecintele lor, prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.

ART. 650

Varsta legala pentru exprimarea consimtamantului informat este de 18 ani. Minorii isi pot exprima consimtamantul in absenta parintilor sau reprezentantului legal, in urmatoarele cazuri:

a) situatii de urgenta, cand parintii sau reprezentantul legal nu pot fi contactati, iar minorul are discernamantul necesar pentru a intelege situatia medicala in care se afla;

b) situatii medicale legate de diagnosticul si/sau tratamentul problemelor sexuale si reproductive, la solicitarea expresa a minorului in varsta de peste 16 ani.

ART. 651

(1) Medicul curant, asistentul medical/moasa raspund atunci cand nu obtin consimtamantul informat al pacientului sau al reprezentantilor legali ai acestuia, cu exceptia cazurilor in care pacientul este lipsit de discernamant, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata nu poate fi contactat, datorita situatiei de urgenta.

(2) Atunci cand reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata nu poate fi contactat, medicul, asistentul medical/moasa pot solicita autorizarea efectuarii actului medical autoritatii tutelare sau pot actiona fara acordul acesteia in situatii de urgenta, cand intervalul de timp pana la exprimarea acordului ar pune in pericol, in mod ireversibil, sanatatea si viata pacientului.

Autori: , ,

Leave Comment