Contractul de joc şi prinsoare/pariu

Dec 7th, 2010 | By | Publicat in categoria Anul II, Drept, Nr. 1 Mai 2010

În ultima vreme, în societate, jocul şi prinsoarea – respectiv pariul, în Codul civil din 2009 – a luat o amploare deosebită, alături de criminalitate şi alte fenomene de acest gen, rămânând, totuşi şi o metodă de relaxare.

Dreptul roman interzicea toate jocurile, cu excepţia celor de luptă şi a celor practicate într-o casă, iar câştigătorul nu avea la îndemână nicio acţiune în contra celui învins. În schimb, învinsul, care îşi plătea datoria, avea la îndemână o acţiune în restituirea sumei nedatorate, acţiune recunoscută şi moştenitorilor, precum şi tuturor cetăţenilor din oraşul în care el locuia, ca şi fiscului. O asemenea datorie se prescria numai prin curgerea timpului, timp de 50 de ani. Prinsoarea pe de altă parte, nu era îngăduită decât dacă se făcea cu prilejul unui joc autorizat. Prinsorile erau valabile chiar şi atunci când interveneau cu prilejul jocurilor neautorizate, condiţia fiind aceea de a avea o cauză onestă. Termenul prin care se desemna prinsoarea era sponsio, considerată a fi fost un contract solemn a cărui cauză se află în cuvintele pronunţate. Acest punct de vedere putea fi uşor combătut, inclusiv prin faptul că textele legale refuzau pariorilor acţiunea în justiţie.[1]

Astăzi, toate jocurile de noroc pe bani, de orice natură şi sub orice formă sau denumire, în care hazardul joacă principalul rol, cum şi cele mecanice, în orice localuri publice, pieţe, bâlciuri, etc., sunt interzise, exceptându-se[2] Loteria de Stat şi pariurile de la cursele de cai. Contravenienţii de orice fel se vor pedepsi: cu închisoare de la 6 luni la 1 an şi cu amendă de la 50.000-500.000 lei.

Sediul  principal al materiei se regăseşte, de lege lata, în Codul civil   român de la 1864 – „Despre joc şi prinsoare” (art. 1636, 1637, 1638), ca de altfel şi în Proiectul Noului Cod civil român din 2009 – „Jocul şi pariul” (art. 2264, 2265, 2266)

Pornind de la jurisprudenţă şi doctrină rezultă două opinii cu privire la definirea acestui tip de contract:

  1. într-o opinie, contractul de joc şi prinsoare/pariu este contractul între 2 persoane aflate în dezacord asupra unei chestiuni oarecare;
  2. într-o altă opinie, contractul de joc şi prinsoare/pariu este contractul prin care fiecare parte se obligă să plătească celeilalte părţi o anumită sumă de bani sau un obiect determinat[3]

Având în vedere aceste două opinii, putem defini separat contractul de joc şi contractul de prinsoare:    a. Contractul de joc este contractul prin care părţile se obligă să asigure una alteia un câştig determinat (bani sau bunuri), în funcţie de realizarea sau nerealizarea unui eveniment sau fapt care depinde de forţa, dibăcia, inteligenţa sau cunoştinţele părţilor contractante ori ale altor persoane, sau de hazard, element aleatoriu care face să existe şanse de câştig sau pierdere pentru toate părţile contractante.

b. Contractul de prinsoare este contractul prin care părţile care susţin lucruri contrarii stabilesc că acela care va avea dreptate va primi un câştig determinat, partea câştigătoare urmând să foe stabilită în mod obiectiv, prin verificarea susţinerilor părţilor.[4]

Diferenţa între joc şi prinsoare/pariu[5]

1        În primul rând, jocul se referă la un eveniment viitor, iar prinsoarea/pariul la un eveniment viitor

2        În al doilea rând, diferenţierea rezidă în rolul îndeplinit de părţi în realizarea evenimentului luat în discuţie: în situaţia în care părţile joacă un rol activ în privinţa evenimentului, în sensul că una dintre ele va provoca acest eveniment, existând astfel un câştigător, ne vom afla în prezenţa unui joc. Dimpotrivă, dacă producerea evenimentului nu depinde de părţi, de voinţa şi acţiunea lor, suntem în faţa unei prinsori/a unui pariu (de ex. pronosticurile sportive).[6]

Caractere juridice:

1. contract sinalagmatic – naşte drepturi şi obligaţii reciproce, conexe şi în strânsă legătură pentru jucători/pariori, şi totodată este un contract unilateral, însă numai pe planul executării

2. contract cu titlu oneros – fiecare dintre jucători urmăreşte un folos, o contraprestaţie, adică un interes patrimonial propriu care se poate sau nu realiza în funcţie de evenimentul incert la data încheierii.

3. contract cu caracter aleator – şansele de câştig/pierdere nu se cunosc la data încheierii acestuia, ci ulterior, în raport de evenimentul denumit „alea”

4. contract numit – reglementat în codul civil

5. contract principal – fiinţarea sa nu este condiţionată de existenţa unui alt contract considerat ca fiind principal, de a cărui soartă juridică să depindă propria-i stare juridică.

6. contract consensual – pentru formarea lui valabilă este suficient acordul de voinţă al părţilor (de ex. dacă jocul se realizează prin cumpărare de bilete – contractul Loto-Prono – forma cerută a c. este ad probationem, întrucât biletul poate fi completat şi de altă persoană decât câştigătorul fiind vorba de simpla tradiţiune)

7. contract cu caracter negociat – doar în măsura în care voinţa părţilor are un rol determinant la încheierea lui; este cazul contractului Loto-Prono, în care jucătorul va trebui să procedeze conform regulilor impuse – să plătească biletul, să completeze biletul, să ţină cont de evenimentul alea.

Condiţii de validitate:

1. consimţământul trebuie să fie valabil exprimat – condiţie esenţială; c. se formează cu respectarea principiului voinţei interne şi principiului libertăţi contractelor; poate fi afectat doar de eroare, violenţă şi dol (leziunea se opune caracterului aleator)

2. să aibă capacitate de a contracta

3. obiectul trebuie să existe, să fie în circuitul civil, să fie determinat/ determinabil, posibil, licit, moral şi să prezinte interes pentru creditor; constă în acţiunea/inacţiunea părţilor (obiect direct) şi în bunurile la care se referă prestaţiile părţilor (obiect indirect).

4. cauza – scopul imediat îl reprezintă prestaţia urmărită, iar cel mediat – dorinţa/ ambiţia de câştig

Efecte:

1. nu produce efecte obligatorii[7]obligaţia poate fi contractată din amuzament (iocandi causa); debitorul poate ridica „excepţia de joc”; de menţionat este faptul că, în Codul civ. Din 2009, în art. 2264 alin. (1) se menţionează faptul că Pentru plata unei datorii născute dintr-un contract de joc sau de pariu nu există drept la acţiune;Totodată, în codul din 2009 se aduce în vedere faptul că  Jocurile şi pariurile dau loc la acţiune în justiţie numai când au fost permise de autoritatea competentă

2. dacă pierzătorul a făcut plata de bunăvoie şi în cunoştinţă de cauză,nu poate cere restituirea plăţii; excepţie face, în caz de fraudă, cel lipsit de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă ; astfel datoriile de joc au fost asimilate cu obligaţiile naturale;

3. obligaţia născută din jocurile ce contribuie la exerciţiul corporal (jocurile sportive) este o obligaţie perfectă; numai sportivul câştigător are dreptul la acţiune în sens material şi poate proceda la executarea silită (nu cei care practică jocuri intelectual – cele care nu reclamă efort fizic). Ceea ce este diferit în cele două coduri este faptul că:

–       de lege lata, dacă suma pusă în joc sau la prinsoare este excesivă, instanţa de judecată poate să respingă cererea dar nu să reducă suma (art.1673)

–       de lege ferenda, dacă suma pusă în joc sau la prinsoare este excesivă, instanţa de judecată poate să respingă acţiunea, sau, după caz, să reducă suma. (art. 2265)

Astfel, obligaţia ce rezultă din contractul de joc şi prinsoare este plata, care poate fi făcută de orice persoană interesată sau nu;

–        dacă aceasta constă într-o obligaţie de a face – intuitu personae (calitatea specială a debitorului – pictorul), plata nu poate fi făcută decât de debitorul obligaţiei;

–       dacă aceasta constă într-o obligaţie de a da, proprietarul trebuie să aibă capacitatea de a face acte juridice translative de proprietate pentru că obiectul acestei obligaţii constă în a transmite ori constitui drepturi reale cu privire la bun;

–       când plata s-a făcut cu un bun aparţinând altei persoane, proprietarul are la îndemână acţiunea în revendicare, iar creditorul poate invoca uzucapiunea sau posesia de bună-credinţă.

–       plata se dovedeşte cu ajutorul mijloacelor specifice dovezii actelor civile; dacă există un început de dovadă scrisă provenită de la creditor, acesta va putea fi completat cu proba cu martori.[8]

Controverse şi aspecte de actualitate în doctrină şi jurisprudenţă

Se pune problema dacă reglementările cu privire la jocul de noroc şi prinsoarea/pariul răspund, pe de o parte nevoilor sociale şi pe de altă parte concepţiilor asupra vieţii sociale. În căutarea răspunsului se poate ajunge la o altă întrebare: nu ar fi mai potrivit să se recunoască câştigătorului o acţiune contra pierzătorului pentru a obţine de la acesta ceea ce datorează? Este în afara oricărei îndoieli faptul că omul cinstit nu va invoca excepţia din joc sau cea din prescripţie, excepţii ce nu pot fi considerate imorale. Pe cale de consecinţă, legiuitorul a vrut să pedepsească pe câştigător, nu pe pierzător, ceea ce este cu adevărat moral

Se pune de asemenea întrebarea dacă jocurile care ţin de pricepere, dexteritate şi de exerciţiile fizice ar putea, prin exploatare, să fie extinse şi la jocurile cu caracter intelectual, cum ar fi jocul de şah. O asemenea extensiune nu poate primi considerarea juridică. În raport cu faptul că excepţia de la principiul potrivit căruia datoriile din joc nu sunt sancţionate printr-o acţiune în justiţie priveşte numai jocurile  ce ţin de exerciţiul fizic al corpului se poate conchide faptul că dintr-un joc al cărui rezultat depinde de hazard şi de abilitatea jucătorilor nu poate fi concepută acţiunea în justiţie pentru datoriile asumate prin acel joc. Altfel spus, prin lege sunt exceptate de la prohibiţie doar jocurile care se referă la pricepere şi la exerciţiul corpului.

§  Joc de pricepere: sărituri ca probă de atletism, aruncarea cu discul, jocul cu popicele

§  Joc de noroc: cu zarurile, loteria, biliardul

Situaţia jocului nul în ţara în care se desfăşoară dar valabil în ţara în care se solicită executarea. De regulă, soluţia la care s-a ajuns a fost considerarea contractului ca fiind nul. Evident, situaţia unui contract depinde de legea în vigoare în ţara unde se încheie. Această regulă este considerată a fi o aplicaţie a voinţei prezumate a părţilor, ori, voinţa părţilor este aceea de a încheia un contract valabil. Totuşi nu se mai are în vedere această voinţă dacă legea dispune că de la o anumită soluţie nu se poate deroga. Aşadar, instanţele nu sunt obligate să se conformeze unor abateri de la principiul autonomiei de voinţă afară numai dacă asemenea abateri sunt decise de o autoritate căreia trebuie să i se supună.

Situaţia jocului valabil în ţara în care contractul s-a încheiat valabil şi este nul în ţara în care se pune problema a fi executat. Nu încape îndoială că excepţia de joc a fost creată într-un scop de moralitate publică şi că un contract este conform sau neconform moralei din cauza naturii lui, nu din cauza locului unde s-a încheiat. Acesta este motivul pentru care excepţia de joc consacrată în legislaţia unei ţări trebuie recunoscută de către propriile ei instanţe.

Situaţia jocului supus unor anumite cerinţe de formă în ţara în care se
desfăşoară şi considerat fie valabil, fie nul, în ţara în care se cere executarea. In
anumite legislaţii (cea italiană, de exemplu) validitatea contractelor cu diferenţă de plată
este subordonată unor condiţii de formă. Este necesar să se ţină seama de un considerent de ordin general: este necesar să se cunoască în ce măsură neobservarea formalităţilor cerute sub sancţiunea nulităţii în ţara unde s-a încheiat contractul, trebuie să atragă după sine aceeaşi sancţiune în ţara în care se cere executarea. S-ar putea spune că formalităţile sunt fie obligatorii, fie facultative pentru părţile contractului care aparţin aceleiaşi ţări străine, pentru că aceştia sunt puşi în situaţia de a alege între formele cerute de legea ţării lor şi formele cerute de legea ţării în care au încheiat contractul. Într-un astfel de caz formalităţile sunt obligatorii. Este o aplicaţie a regulii locus regit actum.

Situaţia jocului valabil în ţara unde se desfăşoară dar supus unor cerinţe de formă în ţara unde se cere executarea. Acţiunea regulei locus regit actum face ca validitatea contractului supus unor anumite cerinţe de formă, în temeiul unei anumite legislaţii, motivează validitatea acestuia într-o ţară a cărei legislaţie nu obligă la acele cerinţe de formă.[9]

Tipuri de jocuri de noroc

Sfera contractului de joc şi prinsoare/pariu reglementat de Codul civil, care reprezintă dreptul comun, s-a extins, apărând astfel contracte specifice fiecărui tip de joc.

Sediul materiei acestor tipuri de contracte de joc se află în HOTĂRÂREA nr. 870 din 29 iulie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

Jocurile tip slot-machine. Exploatarea jocurilor tip slot-machine este permisă numai în incinta unor imobile şi numai în condiţiile în care spaţiul respectiv este înregistrat ca punct de lucru de către organizatorul activităţii la oficiul registrului comerţului.

Incinta în care sunt exploatate numai jocuri tip slot-machine trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime:

a)să fie prevăzută cu grupuri sanitare proprii sau să fie asigurat accesul la acestea în cadrul sau în spaţiul adiacent imobilului respectiv;

b)să fie amplasată şi dotată conform condiţiilor prevăzute de lege pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;

c)să respecte normele igienico-sanitare în vigoare;

d)să asigure condiţii ambientale corespunzătoare unei bune desfăşurări a activităţii şi să nu se aducă atingere liniştii şi ordinii publice conform prevederilor legale în vigoare.

Organizatorii de jocuri de noroc au obligaţia de a evidenţia distinct acumulările realizate şi câştigurile acordate în cadrul sistemului, pentru sistemele care nu evidenţiază aceste informaţii pe contoarele mijlocului de joc tip slot-machine.

Jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor Jocurile de noroc caracteristice activităţii cazinourilor se desfăşoară în spaţii corespunzătoare, denumite cazinouri, în care exploatarea jocurilor de noroc este realizată la mese speciale, folosind mijloace de joc specifice. Jocurile de noroc se organizează:

a)între participanţi şi organizator;

b)direct între participanţi, organizatorul având obligaţia de a asigura respectarea regulamentelor de joc astfel cum au fost aprobate de comisie.

Este interzis oricărei persoane angajate într-un cazinou să împrumute bani jucătorilor.[10]

Valoarea mizelor pentru jocurile desfăşurate la mese cu bile sau cărţi, precum şi premiile date de maşini vor fi stabilite prin instrucţiunile interne de funcţionare a cazinoului. În cazul maşinilor cu jocuri, acestea vor fi astfel reglate încât valoarea premiilor acordate sa fie de minimum 70% din totalul rulajului sumelor jucate.

Accesul în sălile de jocuri se face prin eliberarea unui tichet sau a altui mijloc plătitor, care să permită în orice moment cunoaşterea numărului de persoane intrate.

Pe tichete se înscriu numerele de ordine, precum şi datele privind identitatea participantului.

Dovada contractului (reprezentat de tichet sau orice alt mijloc plătitor) se poate face cu orice mijloc de probă.

Jocurile bingo desfăşurate în săli de joc. Prin jocul bingo desfăşurat în săli de joc se înţelege jocul de noroc caracterizat prin extrageri şi premieri succesive de numere în mod aleatoriu, prin folosirea echipamentelor complexe de extragere de tip loteristic, participanţii la joc fiind desemnaţi câştigători în condiţiile în care fac cunoscut faptul că pe cartonul de joc pus la dispoziţie de organizator în schimbul taxei de participare are înscrisă combinaţia completă de numere dintre cele extrase până în acel moment, corespunzătoare următoarelor premii succesive: linie, bingo, bingo acumulat, bila maximă şi premiile speciale din fondurile de rezervă. Premiul de bingo acumulat, constituit din încasări într-un procent stabilit de organizator sau din fondul de rezervă, se acordă integral participantului la joc declarat câştigător la bila maximă afişată pe panoul de date.

Se interzice acordarea parţială a acestuia în cote fixe, precum şi acordarea unor premii speciale din premiul de bingo acumulat.

Organizatorii sunt obligaţi:

a)să nu practice iluminarea excesivă a intrării sau a locaţiei în care se exploatează mijloacele de joc respective, sub orice formă sau prin utilizarea oricăror mijloace, cu excepţia situaţiei în care întreaga clădire din care face parte locaţia în care se desfăşoară activitatea face obiectul iluminării, alta decât iluminatul stradal;

b)să acopere cu panouri, autocolante sau altele asemenea suprafeţele vitrate sau altele asemenea, prin care:

(i)  să fie împiedicată vizualizarea activităţilor care se desfăşoară în locaţia respectivă;

(ii) să nu fie sugerată activitatea de jocuri de noroc prin folosirea de imagini, înscrisuri sau alte simboluri

Jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune

Prin jucător/participant se înţelege orice persoană fizică majoră care prin achitarea preţului stabilit de organizator are dreptul legal să participe la joc. Participarea la joc presupune acceptarea necondiţionată a regulamentului.

Prin jocul bingo organizat prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune se înţelege jocul de noroc caracterizat prin extrageri şi premieri succesive de numere în mod aleatoriu, prin folosirea echipamentelor complexe de extragere de tip loteristic, participanţii la joc fiind desemnaţi câştigători în condiţiile în care cartonul de joc pus la dispoziţie de organizator în schimbul taxei de participare are înscrisă combinaţia completă de numere dintre cele extrase până în acel moment, corespunzătoare următoarelor premii succesive: linie, bingo, bingo acumulat, bila maximă şi premiile speciale din fondurile de rezervă.

Pentru exploatarea jocului bingo organizat prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune, organizatorul trebuie să asigure:

a)transmiterea în direct a extragerii de numere;

b)un complex de dispozitive, instalaţii, maşini şi echipamente interconectate, rezultând un tot unitar, caracterizat prin extrageri şi premieri succesive, realizate rapid prin intermediul unei instalaţii care înglobează un circuit închis de televiziune;

c)organizarea locului de transmisie în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri.

Se interzice acordarea parţială a premiului în cote fixe, precum şi acordarea unor premii speciale din premiul de bingo acumulat.

Contractul se încheie prin cumpărarea biletului iar dovada contractului se poate face cu orice mijloc de probă

Pariurile sportive.

Pariul este jocul prin care Clientul indică rezultatele evenimentelor sportive şi a altor evenimente de interes general (de natura sociala, politica, economica etc.) propuse de Organizator, acesta hotărăşte liber numărul şi tipul Evenimentelor pe care pariază şi suma de care va depinde valoarea eventualului câştig (denumită „Miză”).

Contractul de Joc va fi încheiat între Organizator şi Jucător pe baza acceptării de către acesta din urmă de bună voie a ofertelor, întocmite în conformitate cu prezentele Reguli, prin efectuarea plăţii buletinului de pariere (denumit  „Tichet”). Jucătorul este obligat, în interes propriu, să-şi verifice datele de pe Tichet imediat după ce intra in posesia acestuia iar în cazul în care constată existenţa unor date eronate, poate solicita remedierea sau stornarea acestora în cel mult 10 minute de la emiterea Tichetului. Excepţie face situaţia in care unul din evenimentele de pe Tichet a început deja. Reclamaţiile ulterioare nu vor mai putea fi luate în considerare. Dovada contractului se poate face cu orice mijloc de probă.[11]

Jocuri loto şi pariuri mutuale. În categoria jocurilor loto sunt incluse, fără a se limita la acestea, următoarele tipuri de jocuri[12]:

a)jocuri loto cu extrageri pur aleatorii de numere, fără a se limita la acestea: 5/40; 6/49; 3/90; 5/55; 5/45 + 1/20 (JOKER), noroc, loto bingo, Keno şi altele asemenea;

b)jocuri loto cu pretrageri pur aleatorii de numere şi/sau simboluri, fără a se limita la acestea: loz în plic, loz randalinat, loz capsat, loz anvelopat, loz răzuibil şi altele asemenea;

c)jocuri loto – loterii pasive, care se bazează pe extragerea pur aleatorie de bilete, numere şi/sau date de identificare ale biletelor, fără a se limita la acestea: Crosul Loteriei; Loteria Cadou; Loteria sărbătorilor de iarnă; Loto Zodiac şi altele asemenea;

d)videoloteria – joc tip loto prin care se obţin aleatoriu câştiguri, rezultatul participării la joc fiind relevat jucătorului prin intermediul terminalului de videoloterie, dexteritatea sau abilitatea jucătorului neavând nicio influenţă/relevanţă în obţinerea câştigului.

Biletele de Loto săptămânal, care vor cuprinde ştersături, corecturi, numere nedesluşite, care nu vor putea fi identificate din oricare alta cauza, sau nu vor cuprinde vreuna din menţiunile prevăzute de art.1, vor fi considerate nule şi vor fi vizate ca atare de procurorul preşedinte al comisiei locale de verificare.

Toţi cei, ce vor vinde bilete de Loto săptămânal, fără o prealabila autorizaţie din partea Loteriei de Stat, sau a sucursalelor sale, vor fi urmăriţi şi sancţionaţi conform art. 2, litera a, din decretul Nr. 183 din 1949, pentru sancţionarea infracţiunilor economice.

Neprezentarea si nedepunerea pentru viza a biletelor duplicate câştigătoare, în termenul şi condiţiile prevăzute la art. 25 de mai sus, atrage anularea acestor bilete, premiile respective împărţindu-se numai intre biletele duplicate prezentate in termenul legal.

Neprezentarea jucătorilor câştigători în termenul prevăzut de art. 33 de mai sus, pentru plata câştigului, atrage anularea câştigului in favoarea Loteriei de Stat.

Contracte conexe  jocului şi pariului[13]

Mandatul privitor la joc şi pariu

Mandatul de  a juca/paria

Prin urmare, regimul juridic al mandatului de a juca ori de a paria este următorul.

Plata datoriei de joc. Dacă mandatarul a plătit voluntar datoria de joc, repetiţiunea sumei este oprită, întrucât plata astfel efectuată este asimilată cu plata făcută de jucător. Mai mult, el nu se poate îndrepta împotriva mandantelui cu o acţiune în restituirea sumei plătite, indiferent dacă s-a opus ori nu plăţii prin invocarea excepţiei de joc.

Încasarea câştigului de joc. Mandatarul care a încasat creanţa de joc în numele mandantelui poate să îi opună acestuia, dacă îi reclamă plata câştigului, atât excepţia de joc cât şi nulitatea contractului de mandat, iar mandatarul nu ar putea reclama în justiţie plata câştigului, deoarece aceeaşi regulă morală nemo auditur propriam turpitudinem allegans i s-ar putea opune.

Mandatul de a plăti ori încasa o creanţă din joc/pariu

Dacă mandatul de joc ori pariu este adus sub auspiciile dreptului comun al contractelor de joc şi pariu, două contracte de mandat încheiate între pierzător sau câştigător pe de o parte, şi un terţ pe de altă parte, privitoare la plata datorieiîncasarea câştigului rezultat din joc dar plătit voluntar de câştigător, sunt licite şi primesc efectele juridice corespunzătoare. de joc/pariu ori

Astfel, pierzătorul care a mandatat un terţ să îi achite datoria de joc faţă de câştigător, este obligat să îi restituie mandatarului suma plătită cu acest titlu, deoarece dreptul acestuia rezultă din contractul de mandat, care are un alt obiect decât datoria de joc.

De asemenea, câştigătorul care a mandatat un terţ să îi încaseze câştigul de joc, achitat voluntar de pierzător, rămâneimperiul liceităţii mandatului şi poate pretinde plata sumei de la mandatar, deoarece, ca şi în primul caz, plata voluntară a datoriei de joc este recunoscută ca valabilă, iar reţinerea sa de către cel abilitat contractual să i-o remită este fără just titlu. sub

Asocierile în vederea jocului/pariului sunt ilicite în virtutea iliceităţii cauzei . Prin urmare, acela dintre asociaţi care a achitat datoria de joc, nu poate solicita de la ceilalţi asociaţi rambursarea părţii din pierderea comună şi nici un asociat nu poate reclama partea sa de câştig de la cel care a încasat singur câştigul.

Împrumutul privitor la joc şi pariu

Exterioritatea imorală a contractelor de joc şi pariu acoperă şi contractele de împrumut pe care un jucător le încheie în scopul de a participa la joc ori de a continua o partidă sau în vederea achitării unei datorii de joc.

Dacă împrumuturile acordate jucătorilor au ca finalitate favorizarea jocului/pariului, acestea nu şi-ar putea extinde periculozitatea în absenţa contractelor de împrumut care concură la imoralitatea ostensibilă a jocului/pariului şi contravin ordinii publice.

Împrumutătorul care ar putea reclama în justiţie plata sumei de bani, astfel împrumutate, ar putea ocoli interdicţia impusă de art. 1636/2264 alin (1) C.civ., acţiune care îi este refuzată jucătorului.

De aceea, sub anumite rezerve, obligaţiile născute din contractele de împrumut care au drept scop facilitarea jocului, pot fi asimilate datoriei de joc şi, în consecinţă vor putea fi supuse dispoziţiilor Codului civil.

Prin urmare, împrumutătorul care a împrumutat jucătorul (pariorul) cu o sumă de bani pentru ca acesta să joace (ori să parieze) nu poate solicita în justiţie restituirea împrumutului, fără a i se putea opune excepţia de joc, iar pe de altă parte jucătorul împrumutat care a restituit voluntar suma împrumutată nu mai poate promova acţiunea în repetiţiune.

Împrumuturile anterioare sau concomitente jocului/pariului

Literatura juridică a segregat împrumuturile anterioare şi cele concomitente de cel posterioare jocului (pariului), pentru a stabili implicarea împrumutătorului în stimularea ori încurajarea jocului (pariului) şi destinaţia de joc, a sumei împrumutate.

Împrumuturile din prima categorie includ toată categoria de împrumuturi care gravitează în vreun fel sau altul în aria de joc (pariu) până la finalizarea lui, cum ar fi:

Ø  împrumutul acordat de terţ care este şi partener de joc ori asociat la câştigurile eventuale ale împrumutatului

Ø  pierzătorul care a plătit datoria de joc a codebitorilor săi, dându-le în avans suma pe care o reprezintă această datorie

Ø  terţul interpus în joc care a plătit câştigătorul şi care în acest mod a făcut un avans pierzătorului

Ø   împrumutul de joc acordat în schimbul acordării unei dobânzi ori pentru a obţine foloase din joc

Ø  avansurile plătite în cunoştinţă de cauză unei alte persoane care acordă împrumuturi jucătorilor ori le foloseşte pentru a favoriza în orice modalitate jocul (pariul)

Ø  împrumuturile acordate de instituţiile de joc ori de personalul acestora etc. [14]

În aceste cazuri, jucătorul împrumutat poate opune împrumutătorului excepţia de joc dacă sunt realizate următoarele două condiţii:

–   împrumutătorul să aibă un interes în joc;

–   sumele împrumutate să aibă destinaţia stabilită de părţi de a fi folosite la joc .

Condiţia interesului este realizată indiferent dacă terţul împrumutător are un interes direct în joc – este partener ori intermediar între pierzător şi câştigător – ori indirect, doar favorizând jocul prin împrumutul acordat jucătorilor. Prin urmare, terţ fiind faţă de contractul de joc, absenţa împrumutătorului la joc nu şterge caracterul ilicit al împrumutului.

În schimb, nu se circumscrie nici uneia din cele două condiţii şi, prin urmare, nu îi poate fi opusă excepţia de joc, dacă solicită restituirea sumei împrumutate, terţul străin de joc care a acordat împrumutul, fără a cunoaşte scopul în care persoana împrumutată va folosi fondul împrumutat.

Realizarea celei de-a doua condiţii, privitoare la destinaţia de joc stabilită de părţi, a sumelor împrumutate, a suscitat interpretări diferite.

Astfel, s-a structurat opinia potrivit cu care, cunoaşterea de către împrumutător a destinaţiei fondului împrumutat, în absenţa primei condiţii referitoare la stabilirea interesului împrumutătorului în joc, nu poate duce la aplicarea art. 1636/2264 alin.(1) C.civ., deoarece nu se poate identifica scopul mediat al împrumutatului, eventualitatea obţinerii unui câştig, chiar cunoscut de împrumutător, cu cealaltă componentă esenţială a cauzei, scopul imediat al contractului, care consistă în predarea efectului civil de către împrumutător şi restituirea de lui către împrumutat. Prin urmare, scopul mediat al persoanei împrumutate, cu toată imoralitatea lui, nu se translează şi nici nu amprentează cauza contractului de împrumut, care rămâne morală. Ea ar putea deveni imorală, doar dacă se realizează prima condiţie, referitoare la interesul în joc al împrumutătorului, care presupune voinţa acestuia de a trage profit dintr-o operaţiune imorală şi care ar antrena în acest fel imoralitatea cauzei contractului de împrumut. În consecinţă, doar în această ultimă situaţie, împrumutătorului i s-ar putea opune excepţia de joc.

A admite această opinie, înseamnă a accepta că împrumutul făcut de un jucător altui jucător este licit şi că împrumutul de acest fel ar putea avea o cauză licită, soluţie care este inacceptabilă, fiind respinsă în mod unanim.

De aceea, distincţia operată între elementele de componenţă ale cauzei, pentru a fundamenta cauza licită a împrumutului, dacă împrumutătorul nu realizează condiţia interesului în joc, indiferent de scopul mediat cunoscut de împrumutător, care poate fi şi licit, nu este relevantă.

Condiţia cunoaşterii destinaţiei sumelor împrumutate este suficientă în a stabili că împrumutătorul a dorit să favorizeze un act imoral, concurând astfel la realizarea lui.

De altfel, fundamentarea imposibilităţii opunerii excepţiei de joc pe teoria cauzei imorale, nici nu este riguros exactă, din moment ce contractele de joc şi pariu nu au o cauză imorală. Ele sunt contracte valabil încheiate şi executarea lor voluntară produce efecte juridice.

Astfel, indiferent dacă împrumutătorul are sau nu un interes în joc, cunoaşterea destinaţiei de joc a împrumutului pe care l-a acordat face ca împrumutătorul să nu poată solicita restituirea împrumutului şi însuşi împrumutatul să îi poată opune excepţia de joc, deoarece contractul de împrumut a fost încheiat în vederea favorizării jocului şi este atins de imoralitatea acestuia.

Împrumuturile posterioare jocului/pariului

Terţul străin de joc, care, posterior jocului, împrumută pierzătorul pentru a-şi achita datoria, indiferent dacă cunoaşte sau nu destinaţia fondului, încheie un împrumut valabil.

Valabilitatea convenţiei rezultă din liceitatea plăţii făcute de pierzător, care se răsfrânge şi asupra împrumutului conex. Favorizând un act permis şi recunoscut de lege, terţul împrumutător poate solicita restituirea împrumutului său, fără a i se putea opune excepţia de joc, afară de cazul în care împrumutul ulterior jocului are drept scop favorizarea unor noi partide, fiind deci un împrumut acordat în vederea jocului.

Acelaşi regim juridic îl va avea şi împrumutul acordat pierzătorului de către câştigător, fundamentul legitimităţii plăţii voluntare a datoriei de joc de către pierzător justificând acţiunea în plată, cu condiţia ca împrumutul astfel acordat să nu aibă ca scop favorizarea unor noi operaţiuni de joc.

Cu toate acestea, reţinerea valabilităţii împrumutului acordat chiar de câştigător posterior jocului, ar putea constitui un mijloc de disimulare a regulii înscrise în art. 1636/2264 alin. (1) C.civ., deoarece câştigătorul i-ar putea împrumuta la sfârşitul jocului pierzătorului o sumă pe care acesta i-ar returna-o ca o plată voluntară şi licită şi nu ca o datorie de joc pe care câştigătorul nu ar putea să o solicite în justiţie. Or, procedând în acest mod, câştigătorul ar putea să solicite restituirea împrumutului în justiţie pe de o parte, fără a i se putea opune excepţia de joc, pe de altă parte.

Bibliografie :

1. Dumitru Florescu – Drept civil. Contractele speciale, Editura Universităţii „Titu Maiorescu”

2. Ion Dogaru – Drept civil. Contractele speciale, Editura All Beck;

3. Dreptul comun al contractelor conexe jocului si pariului – Mona Maria Pivniceru;

4. Fr. Deak – Tratat de drept civil. Contracte speciale, op. cit. p. 595, Ed. Actami, Bucureşti, 1999

5. LEGEA nr. 584 din 24 septembrie 1940 privitoare la interzicerea jocurilor de noroc pe bani;

6. Norma tehnica din 31 mai 1993 privind organizarea şi desfăşurarea  activităţii de jocuri de noroc;

7. OUG nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc;

8. Hotararea 870 din 29 iulie 2009 (Hotararea 870/2009) pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc



[1] Ion Dogaru – Drept civil. Contracte speciale – op. cit. p. 833

[2] Legea nr. 584 din 24 septembrie 1940 privitoare la interzicerea jocurilor de noroc pe bani

[3] Ion Dogaru – op. cit., p. 828,

[4] Dumitru Florescu – Drept civil. Contractele speciale, op. cit. p. 367

[5] Ion Dogaru – Drept civil. Contracte speciale – op. cit. p. 828

[6] Fr. Deak – Tratat de drept civil. Contracte speciale, op. cit. p. 595, Ed. Actami, Bucureşti, 1999

[7] Fr. Deak – op. cit. p. 596 şi urm.

[8] Drept civil. Contracte speciale – Ion Dogaru, op. cit. p. 850 şi urm.

[9] Drept  civil. Contractele speciale – Ion Dogaru, op. cit., p. 868

[10] Norma tehnica din 31 mai 1993 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de jocuri de noroc

[11] Regulamentul de funcţionare a jocului pentru pariuri sportive

[12] Regulamentul nr. 1 din 25 aug 1950 pentru organizarea loteriei Loto săptămânal

[13] Dreptul comun al contractelor conexe jocului si pariului – Mona Maria Pivniceru, op. cit.

[14] Art. 2  din norma tehnica din 31 mai 1993 privind organizarea şi desfăşurarea  activităţii de jocuri de noroc

Autori: , ,

Leave Comment