E – MONEY SI E – BANKING

Dec 7th, 2010 | By | Publicat in categoria Anul II, Nr. 1 Mai 2010, Stiinte Economice

Cap.I  Moneda electronica sau e-money

1.1. Moneda elecronica – Cardul

Cardul este un instrument de plata prin intermediul caruia se poate efectua plata unui produs sau serviciu, avand la baza un sistem relational organizat pe baze contractuale intre detonator, emitent si comerciantul sau prestatorul de servicii.

In amplitudinea functiilor sale cardul este un instrument de plata fara numerar prin care detinatorul autorizat poate achita contravaloarea bunurilor cumparate de la comercianti, sau beneficiaza de serviciile prestate de terti care sunt abilitati sa-l accepte si sa il utilizeze. De asemenea, cardul permite obtinerea de lichiditati de la banca emitenta, in fapt administratoate a contului curent al titularului de card.

Experimental, cardul poate fi conceput si aplicat pe masura evolutiei cercetarilor stiintifice in domeniu. In fapt, cardul a intrat definitiv in familia instrumentelor de plata, atunci cand aplicarea tuturor inovatiilor componente ce putea fi dirijata la dimensiuni de masa a dovedit eficienta, respectiv cand s-a produs o scadere semnificativa a preturilor productiei de masa a tehnologiei echipamentelor si retelelor care sa fie convenabila, atat la nivelul bancilor, la nivelul comerciantilor si a altor factori implicati, cat si la nivelul utilizatorilor, personae fizice.

Cardul s-a dezvoltat rapid si continua sa se dezvolte in ritmuri inalte, ocupand un loc mai mare in ceea ce priveste ponderea numarului de plati (tranzactii).

In opozitie, valoarea platilor desfasurate cu ajutorul cardului ramane infima datorita faptului ca valoarea medie a platilor efectuate prin carduri ramane relativ mica, cardul reprezentand instrumental de baza in efectuarea micilor tranzactii de catre persoanele fizice.

Introducerea cardurilor de plată la începutul secolului al XX-lea, de către Western Union (1914) a reprezentat o nouă descoperire în domeniul formelor de plată. Cu timpul aceste carduri au sporit loialitatea clientului şi au stimulat comportamentul de cumpărarare repetat. Iniţial ele au avut un caracter relativ limitat la piaţa locală sau utilizarea lor într-un lanţ de magazine.

In paralel, in ultimii ani s-au dezvoltat si serviciile de comert electronic, existand deja importante site-uri web care permit vizualizarea on-line a cataloagelor de produse, lansarea comenzilor si plata acestora cu cardul.

1.2. Riscurile utilizarii cardurilor

Frauda prin carduri: Inceputurile activitatii cu carduri in Romania au fost marcate, cum era si normal, de tentative de fraudare din partea infractorilor. Pe masura ce cardul a inceput sa fie folosit in mod uzual ca instrument de plata, fraudele s-au inmultit ingrijorator.

Masuri impotriva infractorilor: In ultima vreme, tot mai multe persoane fizice cad prada infractorilor care coopereaza dupa asa numita „metoda libaneza”. Aceasta consta in plasarea, in fanta ATM, unde se introduce cardul pentru a se extrage numerar, a unei folii subtiri, care are rolul de a impiedica citirea cartii de plata si astfel, de a-l bloca  in interior. Pe ATM sunt plasate afise care sfatuiesc utilizatorii sa sune, in caz de necesitate, la unul sau mai multe numere de mobil, unde s-ar afla, specialistii bancii careia ii apartine ATM. De fapt aceste numere de telefon corespund unor cartele furate, iar la capatul firului se afla infractori a caror principala preocupare este aceea de a alfa codul PIN al cardului blocat in ATM. Dupa ce proprietarul cardului pleaca linistit ca a anuntat bancii situatia si ca s-a blocat posibilitatea utilizarii lui, infractorii il extrag cu o penseta, dupa care, cunoscand PIN-ul, il golesc de bani.

Sfaturi pentru minimizarea riscurilor de frauda:

– Semneaza cardul in locul indicat, imediat ce l-ai primit.

– Memoreaza-ti PIN-ul. Este de preferat sa nu il notezi.

– PIN-ul este secret. Nimeni, fie reprezentant al bancii, sau comerciant nu iti poate cere sa i-l comunici.

Cum se fura cardui: Cea mai simpla metoda este furtul propriu zis din buzunare, existand in ultimii ani retele specializate de hoti in furtul de carduri. Avantajul consta in faptul ca, de cele mai multe ori, odata cu cardul sunt extrase si actele de identitate, putand astfel sa-si substituie identitatea cu cea a detinatorului real. O alta metoda este furul cardurilor in timpul trimiterii lor prin posta catre adevarati proprietari. Neavand pe spate semnatura adevaratului titular, ele pot fi folosite mai mult timp decat cele furate din buzunare sau pierdute.

Fraude cu calculatorul: Raspandirea si perfectionarea computerelor au condus la aparitia unui nou tip de frauda. Cu ajutorul unor programe ce pot fi gasite pe internet, sunt generate numere de carti de credit valide, insa nu si data expirarii. In incercarea de a face rost de ea, infractorii pot incerca lansarea unei cereri de autorizare de la un POS pe care il utilizea dupa orele de program. Impotriva acestei metode, bancile au dezvoltat programe informatice care detecteaza cererile repetate de autorizare pentru acelasi numar de card, la care datele nu sunt corecte si nu acorda autorizari ale platilor de pe astfel de carduri.

Dintre infractiunile cu carduri, cea care creaza  cele mai mari pagube este falsificarea acestora. Folosindu-se de noua tehnologie, din ce in ce mai accesibila, falsificatorii au ajuns la performante deosebite. Cea  mai utilizata metode de falsificare este rescrierea benzii magnetice originale. Ea este copiata cu ajutorul unui dispozitiv numit skimmer, plasat, de obicei, in interiosul sau in interiorul sau in continuarea unui POS, dupa care cu ajutorul unui laptop si al unui dispozitiv de rescris carduri, informatiile sunt transferate pe pierdut sau furat.

1.3. Evolutia cardurilor in Romania

Functionarea cardurilor deschide noi posibilitati de utilizare a resusrselor financiare, fiind posibila o cumparare sau o tranzactie oriunde si oricand; cu o simpla semnatura sau utilizand cardul se poate obtine numerar oricand nevoia o cere. Exista avantaje ale utilizarii cardului atat pentru, banci cat si pentru comercianti si consumatori.

Bancile beneficiaza de o serie de avantaje, concretizate in reducerea cheltuielilor cauzate de operatiunle cu numerar, si ofera siguranta prin posibilitatea monitorizarii permanente a tranzactiilor.

Cardul se poate constitui si pentru comercinati intr-o modalitate de a obtine profituri mai mari prin atragerea posesorilor de card, deoarece este o metoda de plata garantata si rapida, inlocuieste tranzactiile cu numerar si conduce la cresterea vanzarilor. La acest nivel se pune problema dezvoltarii unei infrastructuri adecvate in domeniu in care institutiile emitente de licenta isi exprima intentia de a coopera cat mai restans atat cu bancile cat si cu comerciantii.

Avantajele utilizarii cardurilor pentru consumatori sunt legate de metoda de plata rapida, computerizata, eficineta, oferind mai multa siguranta si inlocuind numeralul. In intreaga lume, procesul de autorizare a platilor pe carduri este de ordinal secundelor; monitorizarea contuluii bancar se poate realize permanent, putand fi blocata imediat in caz de refuz.

Cap.II  E-banking

2.1. Electronic banking

În general, electronic banking reprezintă, practic, un fel de “umbrelă” care acoperă întregul proces prin care un client poate să realieze tranzacţii bancare pe cale electronică, fără a fi nevoie să-şi viziteze banca. Cele mai utilizate servicii bancare electronice sunt: computerul personal (PC banking), Internet banking sau serviciile bancare on-line.

PC banking reprezintă o formă de servicii bancare online care le dă clienţilor posibilitatea de a executa tranzacţii bancare de pe un computer via un modem. În acest caz, banca oferă clientului în proprietate un software financiar care permite clientului să realizeze tranzacţii financiare prin propriul său computer de acasă. În mod curent, multe bănci oferă sisteme de PC banking care permit clienţilor să obţină extrase de cont cu soldurile conturilor, note de plată şi transferuri de fonduri între conturi.

Internet banking, uneori este denumit serviciu bancar online şi reprezintă este o formă mai avansată de PC banking. Internet banking utilizează Internetul ca şi canal de distribuţie prin care se dirijează activitatea bancară, de exemplu: transferarea fondurilor, plata facturilor, vizualizarea soldurilor conturilor de economii, plata ipotecilor şi cumpărarea instrumentelor financiare şi a certificatelor de depozit. Serviciile bancare de Internet sunt cunoscute ca ca fiind servicii virtuale (cyber, net) interactive sau web-banks.

În comparaţie cu canalele tradiţionale prin care se oferă servicii bancare prin intermediul sucursalelor, e-banking-ul utilizează Internetul pentru a distribui clienţilor lor servicii bancare tradiţionale, cum ar fi: deschidrea de conturi, transferul de fonduri şi plăţile electronice de facturi.

2.2. Impactul e-banking asupra serviciilor bancare tradiţionale

Înainte de a aprofunda serviciile e-banking, trebuie să ne gândim la revoluţionarea pe care ar putea să o realizeze e-banking-ul în viitor. Una din problemele curente ale e-banking-ului o reprezintă impactul acestui serviciu asupra jucătorilor tradiţionali bancari. Faptul că Internet-ul a revoluţionat economia este un adevăr care poate fi demostrat prin următoarele argumente:

– Serviciile e-banking sunt mult mai ieftine decât cele derulate prin sucursale ale băncilor sau chiar prin telefon.

– Serviciile e-banking se pot efectua fără dificultate, după instalarea aplicaţiilor informatice.

– Furnizorii de portal – providers – vor fi în măsură să atragă cea mai semnificativă parte din profiturile băncilor.

– Produsele vor fi distribuite prin linii individuale. În felul acesta, băncile tradiţionale vor fi părăsite şi nu vor mai efectua plăţi şi decontări.

2.3 Servicii bancare electronice

În general, serviciile bancare electronice, se pot clasifica în doua categorii:

Furnizarea de informaţii – Informaţiile bancare furnizate electronic de bancă sunt informaţii cu privire la contul bancar şi informaţii financiar-bancare generale, cum ar fi cele referitoare la cursul de schimb valutar, dobânzile sau comisioanele curente, reţeaua de ATM-uri, cele de utilitate generală. Informaţiile cu privire la cont se referă la: valoarea soldului contului curent, istoricul tranzacţiilor efectuate în şi din cont, situaţia extraselor de cont. Tot în categoria informaţiilor bancare furnizate electronic se pot încadra şi mesajele SMS trimise de bancă deţinătorului de cont de card, la momentul efectuării unei tranzacţii cu cardul.

Efectuarea de transferuri de fonduri şi de plăţi – Transferurile de fonduri din cont pot fi transferuri intrabancare (contul receptor e în aceeaşi bancă cu contul emiţător) sau interbancare. Plăţile ordonate se pot efectua către un cont intrabancar (între clienţii băncii), către o alta bancă sau către trezorerii, în moneda ţării sau în altă monedă. Se poate ordona vânzarea sau cumpărarea de valută. O companie poate ordona plata salariilor către angajaţii săi, pornind de la un cont de salarii al companiei, către o listă prestabilită de conturi de salariaţi (care pot fi şi conturi de card). Se pot face plăţi de facturi şi de reîncărcare a cartelelor telefonice. Fiecare bancă devenită e-bancă oferă unele dintre aceste servicii sau chiar pe toate, grupate pe pachete de servicii adecvate unor anumite canale de acces. Dacă accesul se face, de exemplu, prin SMS de la un telefon mobil, atunci, de regulă, se oferă numai informaţii, în vreme ce în cazul unui acces prin Internet pot fi disponibile toate serviciile, inclusiv plăţile şi transferurile. Pentru a avea acces la toate aceste servicii, un deţinător de cont, persoană fizică sau companie, trebuie să se înregistreze la e-banca la care deţine contul.

2.4. Riscurile în activitatea e-banking

Datorită schimbărilor rapide intervenite în tehnologia informatică, băncile se confruntă cu riscuri specifice activităţilor de bancă electronică şi monedă electronică. La acest nivel, se pare cã riscul operational, riscul reputational si riscul juridic reprezintã cele mai importante categorii de riscuri, în special pentru bãncile internationale.

Riscul operational apare dintr-o potenţială pierdere datorată unor deficienţe semnificative în integritatea şi viabilitatea sistemului. Considerentele de securitate sunt supreme, dacă băncile sunt subiecte de atac extern sau intern asupra produselor şi sistemelor lor. Riscul operaţional poate apărea din neutilizarea corectă a sistemelor de bani electronici sau bancă electronică, precum şi din realizarea sau implementarea neadecvată a acestor sisteme.

Riscul de securitate. Controlarea accesului la sistemele băncii a devenit din ce în ce mai complexă datorită capacităţilor dezvoltate ale calculatorului, dispersării geografice a punctelor de acces şi utilizării variatelor căi de comunicaţii incluzând reţelele publice cum ar fi Internet-ul. Accesul neautorizat la reţea ar putea conduce la pierderi directe, adăugarea unor datorii clienţilor etc. Ar putea, de asemenea, avea loc o varietate a problemelor de autentificare şi acces specific. De exemplu, controalele neadecvate ar putea conduce la atacuri reuşite ale hacker-ilor care operează prin Internet, care ar putea accesa, salva şi utiliza informaţii confidenţiale despre clienţi. În lipsa unor controale adecvate, o terţă persoană ar putea avea acces la sistemul computerizat al băncii şi ar putea să-l viruseze. Pe lângă atacurile externe asupra sistemelor băncii electronice şi banilor electronici, băncile sunt expuse riscului operaţional în ceea ce priveşte frauda angajaţilor.

Riscul reputational este riscul datorat unei opinii publice negative semnificative care constă într-o piedere critică a fondurilor sau clienţilor băncii. Riscul reputaţional poate apărea atunci când acţiunile băncii produc o piedere majoră a încrederii publicului în abilitatea băncii de a îndeplini funcţii critice pentru a-şi continua activitatea. Riscul reputaţional este important nu numai pentru o singură bancă, ci acesta este important pentru întreg sistemul bancar.

Riscul juridic apare prin violarea sau neconformarea cu legile, regulile, reglementările sau practicile prescrise, sau atunci când drepturile şi obligaţiile legale ale părţilor participante la o tranzacţie nu sunt stabilite corect. Băncile angajate în activităţile de “e-banking” sau “e-money” se pot confrunta cu riscuri juridice referitoare la dezvăluirea unor informaţii privind clienţii şi la protecţia secretului bancar.

Alte riscuri Riscurile bancare tradiţionale cum sunt riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul ratei dobânzii şi riscul de piaţă sunt riscuri care pot apărea şi în activitatea băncii electronice. Riscul de credit reprezintă riscul care apare datorită neachitării în întregime a unei obligaţii de plată, fie la termenul stabilit, fie în orice moment stabilit după aceea. Băncile care desfăşoară activitatea de bancă electronică pot să-şi extindă creditul prin canale netradiţionale şi să-şi extindă piaţa dincolo de graniţele geografice tradiţionale. Procedurile neadecvate prin care se determină credibilitatea debitorilor care solicită credite prin canale electronice pot determina riscurile de credit pentru băncile respective. Riscul de lichiditate reprezintă riscul care apare datorită incapacităţii băncii de a-şi îndeplini obligaţiile atunci când vin scadenţele. Riscul ratei dobânzii se referă la expunerea situaţiei financiare a băncii la mişcările nedorite ale ratelor dobânzii. Riscul de piatã este riscul piederilor înregistrate în poziţiile din interiorul bilanţului, cât şi în cele din afara acestuia, pierderi care apar datorită mişcărilor preţurilor de piaţă, incluzându-se şi cursurile de schimb valutar.

Cap. III  Serviciile bancare electronice in Romania si legislatia

3.1. Avantajele serviciilor bancare electronice

Analiza atuurilor serviciilor bancare on-line trebuie efectuată atât din perspective instituţiei bancare, cât şi din punctul de vedere al clientului/utilizator, sub cele două forme în care se prezintă acesta:

– clientul individual

– clientul institutional.

Din punctul de vedere al băncii furnizoare, serviciile de electronic-banking comportă următoarele avantaje:

– Creşterea gradului de satisfacere a cerinţelor clientului, datorită faptului că acest serviciu este disponibil 24 de ore pe zi şi 7 zile pe săptămână, lăsând clientului posibilitatea să aleagă când şi unde să îşi efectueze tranzacţiile;

– Creşterea ratei de păstrare a clienţilor prin eliminarea condiţionării faţă de locaţia fizică a unei bănci sau de numărul de filiale şi personalul disponibil, având în vedere că un contact direct cu reprezentanţii unei bănci este mult mai rar;

– Posibilitatea extinderii regionale cu investiţii mult reduse în locaţiile fizice ale filialelor sau agenţiilor.

– Internetul, prin intermediul marketingului bazelor de date, prezintă oportunităţi unice de oferte personalizate pentru un număr mult mai mare de clienţi. Spre exemplu, în momentul în care un client accesează website-ul, cunoscând serviciile pe care clientul respectiv le foloseşte şi interesele pe care le are, prin intermediul unui software personalizat, clientului i se poate oferi noul produs/serviciu, fie al băncii, fie al unui partener.

– Identificarea clienţilor sau segmentelor profitabile de clienţi. O bază de date cu informaţii complexe despre clienţi, ce pot fi obţinute prin site-ul de internet, poate facilita analiza detaliată a fiecărui client sau a unor grupe de clienţi şi măsurarea profitabilităţii acestora. Acestor clienţi profitabili li se pot face oferte speciale  pentru a-i reţine.

– Tranzacţiile bancare on-line au costurile cele mai reduse dintre toate tipurile de tranzacţii.

– Imagine bună pe piaţă. Băncile care oferă astfel de servicii sunt percepute ca lideri în implementarea tehnologiei, având o imagine mai bună pe piaţă.

Pentru utilizatorul-persoanã fizicã online, banking-ul prezintã urmãtoarele avantaje:

– Costuri reduse pentru accesul şi folosirea diferitelor produse şi servicii bancare;

– Comoditate. Toate tranzacţiile bancare pot fi efectuate de acasă sau de la birou, fără a fi necesară deplasarea la sediul băncii.

– Viteză. Răspunsul mediului este foarte rapid, astfel încât clientul poate aştepta până în ultimul minut pentru a iniţia un transfer de fonduri.

– Administrarea fondurilor. Clientul poate avea istoricul diferitelor conturi şi poate face analize pe propriul computer înainte de a realiza o tranzacţie pe web.

Pentru clientii institutionali, avantajele sunt:

– Costuri reduse pentru accesarea şi utilizarea diferitelor produse şi servicii, solicitarea de credite, deschiderea de acreditive etc.

– Acces la informaţii. Corporaţiile pot avea acces la informaţii, putând vedea situaţia conturilor printr-un simplu click de mouse.

– Managementul lichidităţilor. Serviciile bancare prin internet permit clientilor instituţionali să-şi transfere banii dintr-un cont într-altul pentru a face plăţi, având şi o imagine permanentă asupra lichidităţilor.

3.2. Legislaţia care reglementează e-banking-ul

Extinderea plăţilor electronice prin anii „80-„90, apariţia banilor electronici, a plăţilor prin carduri, a comerţului electronic şi a transferurilor electronice de fonduri transfrontaliere au impus o reglementare juridică a emiterii şi mişcării banilor pe cale electronică. Banca Internaţională a Reglementelor – BIS (Bank of International Settlement) – a făcut recent o interesantă trecere în revistă a reglementărilor juridice care privesc plăţile electronice în toată lumea, inclusiv în România.

Începând cu anul 1987, Parlamentul şi Consiliul Europei au emis o serie de Directive şi Recomandări în domeniu, iar în anul 2000 au apărut în România primele ordonanţe şi legi referitoare, direct şi indirect, la plăţile electronice. În cele ce urmează, vom face o scurtă enumerare a principalelor reglementari europene şi romaneşti în domeniu.

3.3. Legislatia românã

În România, cadrul legal în domeniu a fost creat prin apariţia Ordonanţei Guvernului nr. 130/2000 privind regimul contractelor la distanţă, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 referitoare la introducerea mijloacelor moderne de plată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 677/2001 referitoare la protecţia persoanelor în cazul prelucrării datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 4/2002 privind tranzacţiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la aceste tranzacţii, Legii Nr. 365/2002 privind comerţului electronic, Ordinului MCTI nr. 16/2003 privind procedura de avizare a instrumentelor de plată cu acces la distanţă, de tipul aplicaţiilor Internet Banking sau Home Banking, Legii nr.485/ 2003 care a modificat Legea nr.58/1998 – Legea bancară prin care se permite emiterea de bani electronici şi unor instituţii numite „instituţii emitente de monedă electronică” şi Ordonanţei Guvernului nr. 6/2004 privind transferurile transfrontaliere.

Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/2002 a stabilit principii privind emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronică pe teritoriul României, în special, a cardurilor şi a condiţiilor care trebuie îndeplinite de bănci şi de alţi participanţi la desfăşurarea activităţii de plăţi cu instrumente de plată electronică. Regulamentul defineşte o serie de termeni şi expresii care sunt cele mai des utilizate în practică, şi anume:

1. Banca acceptantã este o bancă ce oferă comercianţilor servicii de acceptare  la plată a cardurilor şi/sau a instrumentelor de plată de tip monedă electronică (e-money), în baza unui contract încheiat în prealabil între bancă şi comerciant, precum şi servicii de eliberare de numerar la ghişeele băncii şi în reţeaua proprie de automate bancare. În cazul instrumentelor de plată cu acces la distanţă, altele decât cardurile, cum sunt aplicaţiile informatice de tip homebanking, Internet-banking şi phonebanking, banca acceptantă este întotdeauna şi emitentul instrumentului de plată electronică respectiv, aceasta fumizează serviciile specifice acestor instrumente de plată electronică numai deţinătorilor.

2. Instrumentul de platã cu acces la distantã este instrumentul care permite deţinătorului să aibă acces la fondurile aflate în contul său, prin intermediul căruia poate efectua plăţi către un beneficiar sau alt gen de operaţiuni de transfer de fonduri şi care necesită, de obicei, un nume de utilizator şi un cod personal de identificare/parola şi/sau orice altă dovadă similară a identităţii; în categoria instrumentelor de plată cu acces la distanţă sunt incluse, în special, cardurile, altele decât cele ce fac parte din categoria instrumentelor de plată de tip monedă electronică (indiferent dacă sunt de debit, de credit etc.), precum şi aplicaţiile de tip Internet banking şi home-banking.

Ordinul MCTI nr. 16/2003 privind procedura de avizare a instrumentelor de plată cu acces la distanţă, de tipul aplicaţiilor Internet Banking sau Home Banking se aplică băncilor, persoane juridice române, precum şi sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine şi are ca obiect stabilirea procedurii privind eliberarea avizului Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei asupra instrumentelor de plată cu acces la distanţă tip Internet-banking, home-banking sau mobile-banking. Acest ordin defineşte următorii termini utilizaţi în domeniul e-banking, după cum urmează:

– instrument de plată cu acces la distanţă – soluţie informatică ce permite deţinătorului să aibă acces la distanţă la fondurile aflate în contul său, în scopul obţinerii de informaţii privind situaţia conturilor şi operaţiunilor efectuate, efectuării de plăţi sau transferuri de fonduri către un beneficiar, prin intermediul unei aplicaţii informatice, al unei metode de autentificare şi al unui mediu de comunicaţie;

– emitent – banca autorizată de Banca Naţională a României, în baza Regulamentului nr. nr. 4/2002, să emită instrumente de plată electronică şi care pune la dispoziţia deţinătorului un instrument de plată electronică cu acces la distanţă, pe baza unui contract încheiat cu acesta;

– deţinător – persoana fizică sau juridică care, în baza contractului încheiat cu emitentul, deţine un mecanism de autentificare în utilizarea instrumentului de plată cu acces la distanţă;

– utilizator – deţinătorul instrumentului de plată cu acces la distanţă sau o persoană fizică recunoscută şi acceptată de către deţinător ca având acces la drepturile sale conferite de către emitent;

– instrument de plată la distanţă tip Internet-banking – acel instrument de plată cu acces la distanţă care se bazează pe tehnologia Internet (World Wide Web) şi pe sistemele informatice ale emitentului;

– instrument de plată la distanţă tip home-banking – acel instrument de plată cu acces la distanţă care se bazează pe o aplicaţie software a emitentului instalată la sediul deţinătorului, pe o staţie de lucru individuală sau în reţea;

– instrument de plată la distanţă tip mobile-banking – acel instrument de plată cu acces la distanţă care presupune utilizarea unui echipament mobil (telefon, PDA – Personal Digital Assistant etc.) şi a unor servicii oferite de către operatorii de telecomunicaţii.

3.4. Legislatia europeanã

Recomandarea 87/598/EEC se referă la un cod de conduită în plăţile electronice, iar Recomandarea din anul 1988 88/590/EEC se referă la sistemele de plată, în general, incluzându-le şi pe cele electronice. În anul 1997, a apărut Recomandarea 489/EC, care se referă la tranzacţiile desfăşurate prin instrumente de plată electronice, cu referire specială la carduri şi reglementează responsabilităţile dintre emitenţii şi deţinătorii de carduri, precum şi pe cele dintre utilizator, comerciant şi furnizorul de servicii de plată. Directiva 1999/93/EC privind semnătura electronică reglementează acestă semnătură şi condiţiile în care toţi membrii Uniunii Europene acceptă validitatea acesteia. În anul 2003, a fost emisă Directiva 31/EC privind comerţul electronic, care se referă, în general, la serviciile societăţii informaţionale şi, în particular, la comerţul electronic, asigurând libera circulaţie a serviciilor societăţii informaţionale între toate statele membre. Directiva prevede şi recunoaşterea legală a validităţii contractelor electronice de către ţările membre. Tot în anul 2000, au fost emise şi Directivele 46/ECşi 28/EC privind banii electronici, care reglementează funcţionarea instituţiilor emitente de banii electronici, introducând un set minim de reguli prudenţiale. Directiva Consiliului Europei 115/EC, apărută în anul 2001, se referă la facturile electronice (care au semnături electronice şi un set minim de date obligatorii). Liniile directoare generale ale sistemului de transfer TARGET sunt prezentate în documentul TARGET Guidelines, ECB/2001/3 al Băncii Centrale Europene. Reglementarea 2560/2001/EC prevede regulile referitoare la comisioanele percepute în transferurile transfrontaliere în euro.

Concluzia care se poate trage în urma realizării studiului este că, cardul permite obtinerea de lichiditati de la banca emitenta, in fapt administratoate a contului curent al titularului de card. Servicile de mobile-banking permit obtinerea de informatii cu privire la situatia contului, cursul valutar etc.

Activitatea e-banking crează, încă, probleme atât pentru bănci, cât şi pentru cei care reglementează această activitate. De aceea, este necesară continuarea muncii, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, în vederea identificării şi înlăturării barierelor care pot împiedica desfăşurarea activităţii e-banking. Chiar dacă în activitatea e-banking sunt riscuri, sunt, de asemenea, oportunitiăţi şi importante beneficii potenţiale pentru clienţi, bănci şi pentru cei care reglementează domeniul.

Din punctul de vedere al băncilor, acestea ar trebui să:

• aibă o stategie clară şi bine distribuită care să pornescă de la vârf şi să aibă în vedere efectele activităţii e-banking, împreună cu continuarea procesului efectiv de măsurare a performanţei.

• aibă în vedere efectul pe care prevederile legale privind derularea e-banking le pot avea asupra expunerilor de risc, precum şi gestionarea corespunzătoare a acestor riscuri.

• aibă în vedere dezvoltarea cercetării de piaţă, realizarea unor campanii de reclamă publicitară, precum şi asigurarea că deţin un personal adecvat şi o continuitate a celui mai potrivit plan de afaceri.

• aibă în vedere o abordare strategică activă a securităţii informaţionale, menţinerea unui personal adecvat, punerea în practică a unor controale şi teste, actualizate în funcţie de dezvoltarea pieţei.

• se asigure că procesele de administrare al stărilor de criză pot face faţă unor incidente care pot apărea pe Internet.

BIBLIOGRAFIE:

1. Vasilache Dan – Plăţi electronice – o introducere – Editura Rosetti Educaţional, Bucureşti 2004

2. Vasile Cocris, Dan Chirlesan – Tehnica operatiunilor bancare, Ed. Univ. Al.I.Cuza, Iasi 2006

3. Sabina Funar – Produse si servicii bancare – Cardul, Ed. Academi pres Cluj-Napoca 2001

4. Goloşoiu-Georgescu Ligia – Business of banking, Editura ASE, Bucureşti, 2002

5. Goloşoiu-Georgescu Ligia – Mijloace, modalităţi şi instrumente de plată,Ed. ASE, Bucureşti, 2003

6. Cechin – Crista Persida – Băncile şi operaţiunile bancare, Editura Mirton, Timişoara, 2004

7. MCTI – ORDIN nr. 218 din 14 iunie 2004 privind procedura de avizare a instrumentelor de plată cu acces la distanţă, de tipul aplicaţiilor Internet-banking, home-banking sau mobile-banking

8. Banca Naţională a României – Regulamentul nr. 4/2002 privind tranzacţiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la aceste tranzacţii

9. www.mcti.ro

10. www.bnro.ro.

Autori: , , ,

2 comments
Leave a comment »

  1. ATi copiat capitolul de la cap la coada, fara sa ma citati macar……

    dr.Ligia Georgescu Golosoiu

  2. Cu tot respectul, sunteți trecuta la Bibliografie

Leave Comment